Aerotravel: Am vândut de Paşte cu 25% mai multe pachete de vacanţă faţă de anul trecut

Autor: Mirabela Tiron 15.04.2012

Antonio Niţu, directorul general al agenţiei de turism Aero­travel, susţine că anul acesta au vândut cu 25% mai multe pachete raportat la cererile înre­gistrate anul trecut.

"Majoritatea solicitărilor au fost pentru sejururi în străinătate, mai multe chiar decât cererile pentru ofertele din ţară. S-a dublat numărul cererilor pentru croaziere, cele mai solicitate fiind cele pe Mediterană pe itinerare ce cuprind opriri în porturi din Spania, Franţa şi Italia", potrivit lui Antonio Niţu, directorul general al companiei.

Printre cele mai scumpe au fost pachetele pentru Hong Kong cu avion, cazare, transfer şi asigurări medicale incluse. Costul unui astfel de pachet a fost de 1.950 euro de persoană, potrivit oficialilor companiei. Un alt pachet scump a fost cel pentru Punta Cana, Republica Do­minicană, unde un sejur cu zbor şi cazare a de­păşit 2.000 de euro de persoană. Un alt pachet pe care l-a vândut agenţia este cel pentru Irlanda, unde oferta de cazare şi transport ajunge la 841 de euro de persoană.