Aminteşte-ţi de Biserică, urmează-L pe Iisus!

O stranie, provocatoare şi, totodată, puerilă abordare a avut revista "Newsweek Magazine" zilele trecute, când a titrat pe copertă: "Uită de Biserică, urmează-l pe Iisus".

Nu discutăm acum de ce găsim acest articol taman în preajma Paştelui. În mod evident, îndemnul, afirmaţia nu sunt deloc noi, au o întreagă istorie în special în rândul (neo)protestanţilor. Dar ce susţine autorul Andrew Sullivan în acest articol? Pe scurt: să focalizăm credinţa exclusiv în jurul persoanei lui Iisus. Restul ar fi deşertăciune, cum ar spune Eccleziastul. Chiar Biblia ar trebui dramatic "simplificată" - consideră autorul, în siajul ideilor lui Thomas Jefferson (nu este nimic nou sub soare, însă) - astfel încât să nu fie reţinute decât spusele lui Iisus aflate în cele patru Evanghelii. Atât.

"Creştinismul a fost distrus de politică, preoţi, evanghelişti bogaţi. Ignoră-i şi urmează-L pe El" - ne îndeamnă Andrew Sullivan. El îşi aminteşte de simplitatea credinţei pe care o aveau bunica sa, dar şi Sfântul Francisc de Assisi, şi observă decăderea Bisericilor. Este dezamăgit de implicarea politicului în Biserică, iar soluţia ar fi revenirea la parabolele hristice şi la exemple despre care Iisus ne vorbeşte.

În realitate, aşa cum observă într-un articol-replică excelenta revistă catolică "Semnele timpului" (vezi aici http://www.semneletimpului.ro/stiri/-Uita-de-biserica--urmeaza-l-pe-Iisus----capcanele-unei-solutii-simplificatoare-5862.html), tendinţa multor contemporani este să-şi imagineze că îndepărtarea de Biserică ar fi o soluţie: "Oameni care se declară creştini îşi îndeamnă apropiaţii să adopte un creştinism în afara instituţiilor bisericeşti. În America deja se întâmplă. Sub numele de «biserica simplă», grupuri mici, de la 2 la 12 persoane, se întâlnesc în «congregaţii organice», în cafenele, parcuri sau în alte locuri. Iar 3 din 5 adolescenţi americani se îndepărtează de Biserică după vârsta de 15 ani, a descoperit un studiu al Barna Group".

Derapajele Bisericilor, politizarea religiei - şi încă multe altele - sunt probleme grave care macină conştiinţa multora dintre noi. Cu toate acestea, alegem să rămânem în continuare în sânul Bisericii...

Relaţia Bisericii cu puterea - destul de perversă, trebuie s-o recunoaştem, inclusiv în România - poate găsi un singur remediu: renunţarea la putere, consideră Andrew Sullivan: "De la Gandhi la Martin Luther King, cele mai bune exemple de astfel de mişcări au renunţat la putere de asemenea. Ele îmbrăţişează nonviolenţa ca un exemplu moral, iar acest paradox schimbă lumea, mai mult decât ar putea politica sau violenţa vreodată".

Nu scapă nici Bisericile neoprotestante, al căror comportament din ultimii 50 de ani a adus alte derapaje, în viziunea lui Sullivan: "Mulţi evanghelici din suburbii îmbrăţişează o doctrină a prosperităţii, care învaţă că, trăind o viaţă de creştin, vei deveni bogat şi de succes."

Fără a fi excesiv de didactic, sper, nefiind la un curs de specialitate aici, iată doar trei argumente-replică la cele de mai sus:

(1) Întâi de toate, capul Bisericii este Iisus. Dacă momentul Rusaliilor - situat în calendarul creştin la 50 de zile de la Înviere - este socotit actul de naştere al Bisericii, aceasta s-a petrecut şi datorită faptului că Iisus, care se înălţase deja, a rămas pe mai departe alături de confraţii săi de atunci şi de azi.

(2) Această comuniune, ce e drept, din ce în ce mai încercată şi mai puţin vizibilă azi, este adevărata Biserică - cea nevăzută, care înseamnă infinit mai mult decât cea văzută. Momentul pascal, cea mai mare sărbătoare creştină, indiferent de confesiune, tocmai asta şi este: un Timp de maximă comuniune între credincioşi şi capul Bisericii - Iisus Hristos.

(3) Iar fiindcă Andrew Sullivan aminteşte de Sfântul Francisc, trebuie spus că Biserica este formată întâi de toate din Iisus şi din oastea sfinţilor săi. Aşadar din acei oameni care l-au urmat pe Iisus şi care au reuşit să devină una cu El. Sfinţii sunt modele pe care le uită orice zăpăcit care-şi imaginează că-l poate urma pe Iisus după mintea şi imaginaţia sa. Aceşti oameni excepţionali numiţi sfinţi au fundamentat o Tradiţie care este un bagaj imens de cunoştinţe şi de experienţă spirituală. A arunca toate acestea la gunoi înseamnă a o lua de la capăt, a reinventa roata.

...În fine, conform cercetărilor făcute de Euromonitor Internaţional, se constată că pe întreg mapamondul a crescut îngrijorător numărul oamenilor care locuiesc singuri. De la 153 de milioane în anul 1996, acest număr a explodat la 277 milioane în anul 2011. De pildă, în Statele Unite unul din şapte adulţi locuieşte singur, adică 27% din populaţie. În Marea Britanie, procentul este de 34%, în Olanda şi Germania sunt procente şi mai mari - vârful fiind în Norvegia cu 40% şi în Suedia cu 47% !

De aceea, măcar în aceste zile ale Paştelui, merită să ne amintim de cei mai trişti ca noi - Paştele fiind o sărbătoare a Bucuriei şi a comuniunii. Fiindcă ceea ce nu prea conştientizăm în aceste zile este tocmai faptul că, măcar o dată pe an, suntem ceva mai aproape unii de alţii. Această comuniune - înainte de orice - înseamnă Biserica. Iată de ce, alături de obişnuitele urări de Paşti, ar merita să adăugăm: Aminteşte-ţi de Biserică, urmează-L pe Iisus!