Taximetriştii: Aşteptăm încasări de trei ori mai mari faţă de o zi normală la meciul din 9 mai

Autor: Mirabela Tiron 15.04.2012

Cristian Lăzărescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere, care reprezintă 1.500 de companii şi persoane fizice ce se ocupă de transportul cu taxiul, spune că pentru taximetrişti meciul din 9 mai (finala Europa League), care va aduce turişti şi deci potenţiali clienţi va reprezenta un al doilea Revelion.

"De Revelion încasările se triplează faţă de o zi obişnuită, când un taxi, cu tarif de 1,39 lei pe km, câştigă 170-200 de lei", spune Lăzărescu. În Bucureşti-Ilfov sunt 11.000 de taximetrişti. Reprezentantul asociaţiei precizează că dacă ar fi mai multe evenimente care să atragă turişti în Bucureşti, şi veniturile taximetriştilor ar fi mai mari.

"Acesta este un eveniment izolat. Va fi un surplus de cerere şi binînţeles că vor fi şi taximetrişti oportunişti care vor încerca să profite de client, deşi nu ne dorim acest lucru", spune el. Marian, un taximetrist independent, care activează în zona din apropierea Stadionului Naţional, spune că aşteaptă ziua meciului pentru că mai mult ca sigur va aduce foarte multe comenzi faţă de o zi normală.