Cel mai bogat om din Danemarca,"patriarhul" grupului danez Maersk, a murit. Acţiunile imperiului său au crescut în urma anunţului

Autor: Marius Oncu 17.04.2012

Cel mai mare acţionar al conglomeratului danez A.P. Møller-Maersk, Maersk Mc-Kinney Moller, care deşi s-a retras la 90 de ani din conducere a continuat să exercite un control activ, a murit luni la vârsta de 98 de ani, iar acţiunile au crescut, investitorii anticipând o schimbare de strategie.

Conglomeratul Maersk are afaceri în mai multe domenii, însă este cunoscut mai ales prin divizia de transport naval de containere, fiind cel mai mare astfel de operator la nivel mondial.

Maersk Mc-Kinney Moller a fost prezent joi la reuniunea anuală a grupului, potrivit Wall Street Journal.

Moller a fost cel mai bogat şi mai influent om de afaceri din Danemarca încă din 1965, când tatăl său şi fondatorul Maersk, Arnold Peter Moller, a murit lăsându-i controlul fiului.

Moller s-a retras parţial din managementul operaţiunilor de zi cu zi ale grupului în 1993, când a devenit preşedinte, dar nu a renunţat la îndatoririle din consiliul de supraveghere decât în 2003, când avea 90 de ani. A continuat însă să-şi exercite controlul însă din postura de preşedinte al fundaţiilor Maersk, care deţin peste 50% din acţiunile clasa A ale grupului.

Investitorii se aşteaptă ca cea mai tânără fiică a lui Moller, Ane Uggla, în vârstă de 63 de ani, să devină preşedinte al fundaţiilor Maersk. Uggla deţine şi postul de vicepreşedinte în consiliul de supraveghere al A.P. Moller-Maersk.

Potrivit persoanelor apropiate Maersk, Moller avea un cuvânt decisiv în orice decizii majore şi era cunoscut pentru modul în care controla grupul, precum şi pentru determinarea de a nu vinde active considerate neesenţiale.

Acţiunile Maersk au urcat luni cu 1,2 %, după ce au atins un avans maxim de 5% pe parcursul zilei, iar marţi se aflau în scădere uşoară, cu circa 0,5%.

"Acţiunile au crescut în urma speculaţiilor că decesul lui Moller ar putea creşte şansele pentru unele schimbără structurale", a declarat Jesper Christensen, analist la Alm. Brand Bank.

Investorii consideră că ar putea fi mai uşoară luarea unor decizii precum vânzarea de active "noncore", între care divizia de magazine şi participaţia de 20% la cea mai mare bancă din Danemarca, Danske Bank.

Decesul lui Moller, într-un spital din Copenhaga, a fost tratat pe larg în presa daneză, iar personalităţi din diverse domenii şi-au exprimat condoleanţe.