Dobrogea nu se mai vede de eoliene. Urmează Moldova

Autor: Roxana Petrescu 20.04.2012

Regiunea de sud-est a României este invadată de proiecte eoliene, unele deja funcţionale, altele în diferite faze de avizare, "atacul" investitorilor în mori de vânt îndreptându-se acum spre Moldova, după cum arată o hartă realizată de Transelectrica, transportatorul naţional de energie electrică, în care sunt schiţate reţelele de transport şi parcurile de turbine pentru data de 31.03.2012.

Tot potrivit datelor Transelectrica, la finalul lunii martie proiecte eoliene cu o capacitate de 1.140,4 MW erau funcţionale, ceea ce înseamnă că acest sector deja a atras investiţii de peste 1,7 mld. euro. În afară de aceste proiecte, peste 20.000 MW sunt acum fie cu contractele de racordare la reţea semnate, fie se află în faza în care au obţinut avize tehnice de racordare la reţea.

Această capacitate este mai mare decât toate unităţile de producere a energiei care funcţionează în România, fie că este voba de termocentrale, hidrocentrale sau de reactoarele nucleare de la Cernavodă. Potrivit strategiei energetice a României pentru 2011-2035, la finele anului 2009 puterea netă disponibilă în sistem era de 16.445 MW, dar de fapt unităţile utilizate efectiv erau de circa 10.000 MW.

Dacă s-ar realiza toate aceste proiecte eoliene, valoarea investiţiilor ar ajunge la 30 mld. euro. Problema este că sistemul nu permite integrarea a mai mult de 3.000 MW în proiecte eoliene, după cum a anunţat în repetate rânduri Transelectrica. Astfel, fară investiţii în linii noi, fără creşterea consumului de energie electrică, fără apariţia unor centre industriale înfometate de energie, o mare parte din acest avânt eolian va rămâne doar pe hârtie.