Franţa întoarce macazul după 17 ani. Favoritul stângii franceze a câştigat primul tur al alegerilor

Autor: Mediafax 22.04.2012

După 17 ani sub mandat de dreapta, francezii au optat în primul tur al alegerilor pentru un preşedinte de stânga, socialistul Francois Hollande.



Socialistul Francois Hollande a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa cu 28-30 la sută din voturi, urmat de Nicolas Sarkozy cu 24-27,5 la sută, cei doi urmând să-şi dispute victoria finală în cel de-al doilea tur, la 6 mai, potrivit unor surse concordante.

Aceste procente se bazează pe estimări realizate de institutele de sondaje, obţinute din surse concordante de AFP, care o prezintă pe candidata de extremă-dreapta Marine Le Pen pe locul al treilea, în faţa candidatului stângii radicale, Jean-Luc Melenchon.

Marine Le Pen ar obţine între 17 şi 20,7 la sută, în faţa lui Jean-Luc Melenchon (10,5-13 la sută), potrivit estimărilor institutelor CSA, Ipsos şi Harris Interactive, obţinute de la aceleaşi surse. Potrivit Ipsos şi Harris, centristul Francois Bayrou ar obţine între 8,7 şi 10 procente.

Conform CSA, candidatul socialist ar avea 29 la sută, preşedintele în exerciţiu 25 la sută, candidata Frontului Naţional, Marine Le Pen, 17 procente, iar cel al Frontului de stânga 12 procente.

Conform Ipsos, Hollande ar obţine 30 de procente, Sarkozy 24 la sută, Le Pen 19 la sută, Melenchon 13 la sută şi Bayrou 10 procente.

Potrivit Harris Interactive, Hollande ar obţine 28,5 la sută, Sarkozy 27,5 la sută, Marine Le Pen 20 de procente, Melenchon 10,5 la sută şi Bayrou 8,7 procente.

Rata de participare, conform tuturor institutelor de sondaje, ar fi de cel puţin 80 la sută, cu aproximativ patru puncte mai puţin decât în 2007 (83,77 la sută), dar net superioară celei din 2002 (71,6 la sută).