Cei mai mari asigurători au concediat 8% din angajaţi anul trecut

Ziarul Financiar 24.04.2012

Allianz-Ţiriac, Omniasig, Asirom, BCR Asigurări şi Generali aveau la finalul anului trecut circa 6.770 de angajaţi, comparativ cu 7.360 de salariaţi în decembrie 2010, ceea ce înseamnă că aproape 600 de persoane au fost concediate sau au plecat din companii fără ca poziţia lor să fie ocupată de altcineva.

Cea mai mare scădere a numărului de angajaţi a fost raportată de BCR Asigurări, care mai avea la sfârşitul lunii decembrie un număr de 880 de salariaţi, în scădere cu circa 20% faţă de 2010, potrivit datelor publicate de asigurătorul austriac Vienna Insurance Group (VIG), acţionarul majoritar al companiei. De altfel, toate cele trei companii de asigurări generale deţinute de austrieci pe piaţa locală - Omniasig, Asirom şi BCR Asigurări - au raportat o scădere a numărului de angajaţi. Numărul de salariaţi ai Omniasig a scăzut însă cu numai 2,5%, până la 1.530 de persoane, în timp ce la Asirom reducerea a fost de 6,5%, până la 1.460 de angajaţi.

"Toate companiile deţinute de VIG în România au urmat programe de reducere a cheltuielilor anul trecut, iar scopul a fost obţinerea unei reduceri permanente a costurilor şi creşterea profiturilor. Măsurile au vizat inclusiv redesenarea sistemului de remuneraţie a salariaţilor", scrie în raportul pe 2011 publicat de grupul austriac la Viena.

Cele trei companii aveau împreună 3.870 de angajaţi la finalul anului trecut, ceea ce înseamnă o scădere cu 8,5% faţă de anul 2010. Din procesul de eficientizare a operaţiunilor face parte şi fuziunea dintre Omniasig şi BCR Asigurări, proces care se va încheia luna viitoare.

Numărul de angajaţi la sfârşitul lui 2011 la nivelul întregii pieţe nu a fost făcut încă public, dar în decembrie 2010 companiile şi brokerii de asigurări aveau un număr de 19.000 de angajaţi, cu aproape 1.500 mai puţini decât în anul anterior.

Cea mai vizibilă restructurare a avut însă loc în 2009, când asigurătorii au dat afară 10% din angajaţi pe fondul scăderii afacerilor.

Piaţa s-a reaşezat pe un alt palier pe fondul crizei, după ce vânzările au scăzut şi multe companii şi-au dat seama că sunt supradimesionate după ce ani la rând acumulaseră tot mai mult personal.

Afacerile companiilor de asigurări au scăzut cu 10% în criză, volumul primelor brute subscrise pe asigurări generale şi de viaţă ajungând la 7,9 miliarde de lei (1,9 mld. euro) în 2011. Cel mai afectate au fost asigurările generale, care continuă să scadă, în timp ce asigurările de viaţă au revenit pe creştere încă din 2010.