Cine şi-a păstrat jobul în criză şi-a mărit salariul. Câţi români câştigă peste 1.000 de euro pe lună

Autor: Adelina Mihai 05.05.2012

Aproape 190.000 de români aveau în octombrie 2011 un salariu brut mai mare de 5.000 de lei pe lună (1.180 de euro), numărul fiind aproape similar cu cel înregistrat în octombrie din 2008, deşi numărul total de salariaţi a scăzut cu 12,5% în aceeaşi perioadă, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.



Statistica realizează această anchetă anual, raportată la nivelul lunii octombrie şi livrează datele cu şase luni întârziere, necesare prelucrării acestora.

Cu alte cuvinte, deşi din economie au dispărut peste 600.000 de salariaţi în perioada crizei, numărul total de angajaţi ajungând în octombrie 2011 la 4,2 milioane de oameni, statisticile arată că ponderea angajaţilor cu venituri mari s-a dublat, de la 4% la 8% în efectivul total.

Media la nivelul întregii economii arată că fiecare salariat din România a câştigat în luna octombrie 2011 venituri brute de 1.922 de lei (salarii + bonusuri), în creştere cu 11% faţă de perioada similară din 2008, când veniturile angajaţilor români erau, în medie, de 1.694 de lei.

Cu toate acestea, creşterea veniturilor medii înregistrate în perioada crizei nu a reuşit să acopere creşterea inflaţiei (care a avut o valoare cumulată de aproximativ 20% în această perioadă), semn că angajaţii nu au resimţit în buzunare creşterile salariale.