Circulaţie rutieră dificilă pe DN 1, pe sensul de mers către Braşov

Autor: Mona Hera 29.04.2012

Conform sursei citate, aglomeraţia se desfăşoară în zona Comarnic, iar Poliţia îi sfătuieşte pe şoferi să evite să se angajeze în depăşiri pentru evitarea implicării în accidente rutiere grave.

Potrivit estimărilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), aproximativ 20.000 de turişti sunt asteptaţi şi în staţiunile de la munte. Astfel, unităţile de cazare de pe Valea Prahovei vor fi ocupate în proporţie de 70-80%, în timp ce în celelalte staţiuni montane gradul de ocupare va fi de până la 70%.

În ceea ce priveşte agroturismul, acest segment a fost solicitat de aproximativ 30.000 de turişti, capacitatea de cazare din zonele cu tradiţie ajungând la 90%, mai precizează sursa citată.