Timişoara a investit 5 mil. lei în modernizarea Parcului Rozelor

Autor: Laurentiu Cotu 29.04.2012

Primăria Timişoara a finalizat o investiţie totală de peste 5 mil. lei (circa 1,2 mil. euro), TVA inclus, în modernizarea Parcului Rozelor din municipiu. Proiectul ''Modernizarea Parcului Rozelor din municipiul Timişoara", a fost implementat într-o perioadă de 11 luni.

Investiţia a fost susţinută din fonduri europene, în cadrul Regio-Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 ''Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul major de intervenţie 1.1 ''Planuri integrate de dezvoltare urbană", sub-domeniul ''Poli de creştere".

Lucrările au prevăzut reamenajarea şi completarea spaţiilor verzi pe o suprafaţă de 11.071 mp, realizarea unui sistem de irigare şi a unei staţii de pompare, refacerea iluminatului public (68 de stâlpi de iluminat fotovoltaici), reabilitarea aleilor pietonale pe o suprafaţă de 6.829 mp, dotarea parcului cu mobilier urban. Lucrările de modernizare a Parcului Rozelor au fost realizate de compania Horticultura, ca lider de contract, împreună cu Drufec Cons CF şi Cons Electrificare Instal.