Just-Eat, site, comenzi online de mâncare

Autor: Adrian Seceleanu 29.04.2012

Just-Eat, o companie online cu sediul în Londra care intermediază în fiecare zi vânzarea a peste 100.000 de porţii de mâncare de la mai mult de 25.000 de restaurante în 13 ţări de pe glob, a obţinut o finanţare de 64 mil. $ care va fi utilizată pentru achiziţia rivalilor mai mici, scrie Financial Times. Cea de-a treia şi cea mai mare rundă de finanţare pentru Just-Eat a venit de la fondurile de investiţii Vitruvian, Index Ventures, Grelock Partners şi Redpoint Ventures.

Aceasta este cea mai mare finanţare acordată unei companii online din Europa în acest an, notează FT. Compania agregă pe un site propriu ofertele de mâncare cu livrare la domiciliu dintr-o anumită zonă şi asigură procesul de comandă online al produselor, oferind restaurantelor soluţia necesară pentru procesarea comenzilor.

Clienţii pot alege să plătească online alimentele comandate. Just-Eat percepe un comision de aproximativ 11% din fiecare comandă intermediată, plus alte taxe, ajungând astfel la un profit operaţional de 40% din venituri. Anul trecut Just-Eat a avut venituri de 60 mil. lire sterline, iar în acest an estimările indică o dublare a încasărilor. Just-Eat activează pe pieţe precum Marea Britanie, Canada, Franţa, Spania, Italia sau Brazilia.