Club Top MBA: „Neuronul este o marfă scumpă“

Autori: Corina Mirea , Gabriel Razi 30.04.2012

Angajatorii locali ar trebui să înveţe să aprecieze mai mult angajaţii sau candidaţii absolvenţi de MBA, pentru că "un om de calitate cu un MBA de calitate" va aduce performanţe în business, deşi o diplomă de MBA nu garantează un job mai bun, o promovare sau un salariu mai mare, aceasta este una dintre concluziile seminarului "Club Top MBA" organizat de Ziarul Financiar la finele săptămânii trecute, eveniment la care au participat 25 de reprezentanţi ai şcolilor de afaceri şi studenţi sau absolvenţi de MBA din ţară şi din străinătate.



"Neuronul este o marfă scumpă. Cei doi ani pe­tre­cuţi în cadrul unui program de MBA mi-au schimbat viaţa profe­sio­nală. Nu cred că am făcut ceva deosebit pentru a fi promovată, ci avansul a venit datorită valorii adăugate venită odată cu MBA-ul. Angajatorul a înţeles că este necesar şi pentru organizaţie, nu numai pentru mine. Creşterea salarială a venit de la sine odată cu valoarea adăugată pe care i-am adus-o organizaţiei. Pot să spun doar că salariul depăşeşte 5000 de euro/lună", a spus Mirela Iovu, deputy-CEO în cadrul CEC Bank, bancă controlată de stat şi unul dintre cei mai mari jucători din sis­temul bancar local. Ea a absolvit cursurile de MBA ale City University of Seattle, oferit pe piaţa locală de IntercollegeIBS.

Facultăţile se bat acum pentru banii studenţilor

Jumătate din executivii care şi-au pus în CV titlul de MBA anul trecut au reuşit să îşi finanţeze cursurile din economiile proprii, în timp ce restul este împărţit între finanţarea prin credit bancar, burse sau alte surse, potrivit ediţiei Top MBA 2012. Situaţia este diferită faţă de acum patru ani, moment în care marile multinaţionale ce derulează operaţiuni pe plan local nu tăiaseră bugetele pentru pregătirea angajaţilor.

"Am plătit singură MBA-ul. Atunci când am început cursurile mă apropiam deja de 30 de ani, însă îmi lipsea fun­damentul teoretic (în business - n.red.). Aveam un master în publicitate şi lucram pentru un angajator român cu peste 2.000 de angajaţi şi voiam să văd mai clar ce se întâmplă. Nici nu terminasem MBA-ul când am reuşit să fac o schimbare în carieră", a povestit Ana-Maria Bogdan, absolventă a programului de MBA oferit de University of Sheffield, despre cum a reuşit să devină managing director în cadrul agenţiei de branding Grapefruit, companie care a lucrat la imaginea unor branduri precum Prigat, NNDKP, Labormed sau Azuga.

Cu toate că o bună parte din absolvenţii de MBA se află pe listele scurte ale angajatorilor şi ale head-hunterilor, reprezentanţii universităţilor furnizoare de programe de pregătire managerială spun la unison că MBA-ul nu este o cale sigură spre succes în carieră, în condiţiile în care departamentele de resurse umane au un cuvânt greu de spus la recrutare.

"Din păcate, multe departamente de resurse umane din companiile prezente în România au rămas blocate în anii '90, pentru că responsabilii din aceste departamente au fost educaţi în anii '80. M-am întâlnit cu oameni care au absolvit MBA-uri la universităţi precum Stanford, MIT sau Harvad şi atunci am văzut că au un comportament total diferit faţă de al meu. Atunci am învăţat că omul poate veni la un interviu şi pe motocicletă sau poate fi pasionat de golf", a spus Marius Mihăilescu, directorul programului de EMBA oferit local de Tiffin University, despre barierele pe care le întâmpină absolvenţii de MBA pe piaţa muncii.

Multinaţionalele gigantice obligă noul val de antreprenori să facă cursuri de MBA

Deşi antreprenori români precum Dan Şucu (Mobexpert), Radu Timiş (CrisTim) sau fraţii Pavăl (Dedeman) au reuşit să pună pe picioare din nimic afaceri care au ajuns să ruleze zeci de milioane de euro pe an fără să aibă MBA-uri, cei care gestionează pro­gramele locale de MBA spun că antreprenorii din noul val au nevoie de o diplomă de MBA în condiţiile în care pe piaţa locală intră acum în competiţie nu numai cu alţi antreprenori, ci şi cu marile grupuri multinaţionale.

"Unii oameni fac afaceri natural. Noi îi învăţăm pe studenţi cunoştinţe de business practice, lucrurile pe care oameni precum Bill Gates sau Steve Jobs au reuşit să le înveţe singuri. MBA-ul îţi garantează că ai capacitatea de a avea nişte unelte precum cei care au reuşit în business", a explicat Oliver Olson, country manager al programului de MBA local furnizat de Maastricht School of Business.

În cadrul acestui program, Marius Ghenea, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali din domeniul IT, este profesor.

"Antreprenorii învaţă diferit, nu se duc la bibliotecă să citească pentru a vedea cum să-şi dezvolte afacerea. Marii antreprenori români au dezvoltat afaceri pe o piaţă goală, acum este mult mai greu să fii un antreprenor de succes decât atunci", a spus Daniel Catană, consultant în cadrul uneia dintre cele mai mari firme locale de consultanţă în management şi absolvent al programului de MBA oferit de Bowling Green State University (SUA).

O bună parte din reprezentanţii furnizorilor de MBA au subliniat că numărul antreprenorilor înscrişi pe listele cursurilor de pregătire managerială a fost în creştere în ultimii ani.

De cealaltă parte, Gabriela Hârţescu, directorul programului de MBA oferit de City University of Seattle, a subliniat că setul de competenţe antreprenoriale câştigate în urma cursurilor de MBA are impact pozitiv şi asupra carierelor angajaţilor din multinaţionale.

"La noi, 80% din studenţi vin din sistemul bancar. Ne concentrăm pe conceptul de a fi antreprenor în cadrul companiei în care lucrezi şi pe ideea de a aduce un beneficiu companiei. Ar trebui să luăm în considerare conceptul de intraprenor (comportament antrepre­norial în interiorul unei companii multinaţionale - n.red.) şi pe ideea de a face carieră în cadrul instituţiei în care lucrează studenţii", spune ea.

În România figurează în prezent 14 programe de educaţie managerială - 5 de Executive MBA şi 9 de MBA - care au livrat peste 4.200 de absolvenţi.

Cele mai importante concluzii ale Club Top MBA