Cocor a avut anul trecut pierderi record de 35 de milioane de lei

Autor: Andrei Chirileasa 30.04.2012

Cocor Bucureşti (COCR), compania care deţine centrul comercial cu acelaşi nume din centrul Bucureştiului, a înregistrat anul trecut pierderi de 34,8 mil. lei (8,2 mil. euro), potrivit situaţiilor financiare aprobate de acţionari. Acestea sunt cele mai mari pierderi din ultimii ani pentru companie. Cifra de afaceri a crescut anul trecut cu 38%, la 21,6 milioane de lei (5,1 milioane de euro). Pierderile au provenit în principal din reevaluarea activelor companiei, dar şi din dobânzile plătite şi din reevaluarea datoriilor, potrivit raportului anual.

La finalul anului trecut, clădirea magazinului Cocor a fost reevaluată în scădere, de la 86,4 mil. lei (20 mil. euro) la 45,1 mil. lei (10,5 mil. euro), potrivit notelor la situaţiile financiare ale companiei. Scăderea de valoare este de peste 40 mil. lei şi vine în condiţiile în care compania nu a reuşit să obţină nivelul chiriilor pe care miza în 2008, când a început lucrările de modernizare a complexului comercial. Investiţiile totale în noul Cocor şi în parcarea supraetajată din spatele magazinului s-au ridicat la circa 25 mil. euro.

În urma investiţiilor, suprafaţa închiriabilă a magazinului a crescut de la 6.000 la 10.000 de metri pătraţi. Magazinul a fost redeschis în octombrie 2010, iar la data deschiderii 85% din suprafaţă era închiriată la o chirie medie de 47 de euro/mp plus TVA, astfel că veniturile lunare din chirii erau estimate la 387.256 de euro plus TVA. Compania îşi propunea la acea să crească gradul de închiriere la 100% şi o creştere a veniturilor lunare din chirii la 460.000 de euro plus TVA.

Criza a lovit însă puternic planurile Cocor. Astfel, compania a obţinut anul trecut venituri medii din chirii de 632.000 de lei (149.000 de euro) pentru o suprafaţă facturată de 6.619 metri pătraţi, astfel că nivelul chiriei medii a scăzut la 22,5 euro/mp, la jumătate faţă de chiria medie înregistrată în 2008, înainte de modernizarea magazinului, reiese din raportul anual al companiei.

Veniturile totale din închirieri ale companiei au fost anul trecut de 12,58 mil. lei (aproape 3 mil. euro), o parte din venituri provenind de la celelalte spaţii deţinute de Cocor, iar cifra de afaceri a fost de 21,6 mil. lei (5,1 mil. euro), diferenţa reprezentând-o venituri din utilităţi şi din vânzarea spaţiului publicitar pe mediafaţada magazinului.

Pentru acest an, Cocor şi-a bugetat afaceri de 20 mil. lei şi pierderi de 2,56 mil. lei. Veniturile din chirii sunt estimate la 12,6 mil. lei, nivel apropiat de cel din 2011, iar veniturile din faţada media sunt prognozate la 4,6 mil. lei.

Compania are o capitalizare de 38,9 mil. lei. Principalii acţionari sunt fondul de investiţii Broadhurst şi persoanele fizice Daniel Stoica şi Liviu Ursan, care deţin împreună circa 50% din acţiuni. SIF Transilvania şi SIF Muntenia deţin câte 10% din acţiuni, iar un pachet de 16% este controlat de Aurel Beşliu, fostul preşedinte al companiei.