Cursul, la maxim istoric. În 13 ani a crescut cu 237%. Leul plăteşte preţul tâlhăririi politice şi economice din România. La polonezi, zlotul a pierdut numai 2,6%

Autor: Cristian Hostiuc 30.04.2012

În 13 ani, de la lansarea monedei euro, la 1 ianuarie 1999, leul a pierdut 237% din valoare. Inflaţia a fost de 220%.

Acesta este preţul plătit de toată România pentru lipsa reformelor şi a privatizărilor la timp, pentru dezastrul din fondurile europene, pentru dezastrul din educaţie şi sănătate, care costă miliarde de euro anual, pentru pierderile companiilor de stat şi devalizarea acestora prin contractele "băieţilor deştepţi" şi în ultimul rând pentru o clasă politică haină, care îşi pasează din generaţie în generaţie poziţiile care le asigură accesul la putere şi bani.

Dacă ne uităm la celelalte monede foste comuniste, vom vedea că acolo preţul plătit este mult mai mic. În Cehia coroana s-a apreciat cu 29% în 13 ani, polonezii au pierdut numai 2,6% din valoarea zlotului, iar forintul ungar a scăzut cu numai 14%.

Numai în România, Rusia şi Turcia, preţul plătit este mai mare. În Rusia, o ţară condusă de peste un deceniu de Putin, KGB şi oligarhi, rubla a pierdut 54% din valoarea, iar în Turcia, unde nu există diferenţă de interese între sistemul politic şi de business, lira a scăzut cu 525%.

În ciuda faptului că de peste două decenii Mugur Isărescu ţine zilnic cursul leului sub control, toate "tâlhăriile" din economie şi politică nu pot fi acoperite la nesfârşit. Mai devreme sau mai târziu, cursul valutar şi inflaţia tot cresc. La fel cum acum cresc şi creditele neperformante din sistemul bancar ca urmare a dezmăţului din perioada de boom economic.

Pe de altă parte, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR de 22 de ani, a preferat liniştea Băncii Naţionale decât să intre într-o dispută continuă cu clasa politică, cu guvernele, cu partidele şi cu mediul de afaceri în privinţa evoluţiei economiei, a reformelor sau a privatizării. Inflaţia şi cursul au ajutat de multe ori guvernele să aibă linişte socială, în ciuda faptului că populaţia şi deponenţii pierdeau an de an din valoarea veniturilor salariale şi a plasamentelor bancare.

Creşterea cursului leu-euro în ultimii 13 ani a fost mai puţin dramatică faţă de perioada primului deceniu de după Revoluţie. În istoria economică, începutul anului 1997, atunci când s-a predat puterea de la Iliescu la Constantinescu, a fost dramatic. Dolarul, care era moneda de referinţă în acel moment, a crescut de la 4.000 de lei (0,4 lei în banii actuali) la 10.000 de lei în mai puţin de două luni, pentru a coborî apoi la 8.000 de lei.

Chiar dacă în ultimii ani, creşterea cursului a fost mult mai redusă şi s-au înregistrat chiar aprecieri în perioada 2004-2006, obsesia cursului de schimb este mult mai prezentă în acest moment în mintea oamenilor, chiar dacă creşterile sunt de mai puţin de 5% într-un an. Diferenţa de acum 13 ani este că populaţia şi companiile sunt supraîndatorate în euro, iar orice creştere a cursului se transferă imediat în rata lunară plătită la bancă.