Hercesa aşteaptă venituri de 1,5 mil. euro la hotelul Cişmigiu din cazare şi spaţiile închiriate

Autor: Mirabela Tiron 01.05.2012

Mauricio Mesa Gomez, directorul general al companiei spaniole de dezvoltare imobiliară Hercesa pe România şi Bulgaria, spune că cel mai probabil în septembrie anul acesta va avea loc deschiderea oficială a hotelului de patru stele Cişmigiu din centrul Capitalei, refăcut în urma unei investiţii de 15 milioane de euro.

"Procesul de renovare a durat trei ani pentru că am avut două variante de reabilitare, am început cu una, iar ulterior am optat pentru cea de-a doua şi a trebuit să o luăm de la capăt cu obţinerea autorizaţiei şi restul paşilor. Este foarte greu să lucrezi cu o clădire istorică, procesul de reabilitare merge lent", a declarat el.

Spaniolul spune că nu finanţarea a fost problema principală care a întârziat lucrările, ci faptul că s-a lucrat cu o clădire istorică.

Spaniolii au început lucrările de renovare în 2009 şi au accesat în 2010 un credit de 10 mil. euro de la băncile BCR şi La Caixa.

O clădire de un secol

Compania spaniolă de dezvoltare imobiliară Hercesa, care a cumpărat încă din 2004 clădirea fostului hotel Cişmigiu din centrul Capitalei, a finalizat lucrările la noua faţadă a clădirii, care împlineşte anul acesta 100 de ani.

Spaniolii de la Hercesa au transformat clădirea lăsată în paragină într-un hotel de patru stele cu 60 de apartamente, cu o suprafaţă ce variază între 45 şi 65 de metri pătraţi. Unele apartamente pun la dispoziţie bucătărie şi spaţiu de birou. Pe lângă spaţiul destinat apartamentelor, hotelul mai are spaţii comerciale la parter şi spaţii de birouri la mezanin şi etajul unu.

Clădirea cu o suprafaţă de aproape 10.000 mp are la subsol o parcare de 36 de locuri Dat fiind faptul că hotelul va pune la dispoziţie apartamente, proprietarii mizează şi pe cazarea pe termen lung, printre potenţialii clienţi numărându-se expaţii care lucrează în marile companii din România. Oficialii hotelului nu au stabilit încă un tarif pe noapte pe apartament.

Pe piaţa din Bucureşti mai operează apartamente în care sunt cazaţi pe termen lung clienţi şi fostul complex hotelier Centre Ville (afiliat la lanţul Rezidor). În complexul care are o capacitate de 294 de apartamente sunt cazaţi pe termen lung străini care muncesc în România, dar şi deputaţi.

Amortizare în zece ani

"În zece ani aşteptăm să ne recuperăm investiţia, estimăm venituri de 1,5 milioane de euro pe an. Avem în plan să angajăm 10-15 oameni la hotel, prin recomandări", a spus el.

În primul an de funcţionare oficialii hotelului aşteaptă un grad de ocupare mediu de 40%.

Reprezentanţii Hercesa sunt în discuţii pentru închirierea a două spaţii comerciale de la parter, unde ar putea fi amenajată o berărie şi o librărie (pe o suprafaţă de 270 de metri pătrăţi) a unui lanţ cunoscut. Până în prezent, spaniolii au semnat contractul cu primul chiriaş, şi anume Institutul Cervantes, care a închiriat mezaninul, precum şi o parte din parter şi etajul unu.

"Canalizăm toate resursele pe finalizarea lucrărilor la hotelul Cişmigiu. Mizăm pe un mix de business, cazare pe termen lung în apartamente, evenimente în sălile hotelului, dar şi spaţii la închiriat."

Reprezentantul companiei spune că nu a luat în calcul clasificarea hotelului la cinci stele, mai ales în condiţiile în care din ce în ce mai multe firme aleg să organizeze evenimente la unităţi de patru stele. De exemplu, companiile din farma nu organizează evenimente la hoteluri de cinci stele.

"Resursele financiare sunt limitate. Dacă vom decide demararea unui alt proiect strategia va fi să vindem unul din activele pe care le avem."

Prezentă pe piaţa locală din anul 2004, Hercesa este implicată în dezvoltarea mai multor proiecte rezidenţiale în Capitală. Cel mai avansat proiect al companiei Hercesa este ansamblul rezidenţial Vivenda din Titan, format din 1.400 de locuinţe. În Capitală firma mai deţine terenuri în zona Ghencea, pe strada Mircea Vodă şi pe Şoseaua Orhideelor, lângă Pasajul Basarab.