Victor Andrei, fost şef al trezoreriei Citibank, este numărul doi la operaţiunile de piaţă ale BNR

Autor: Razvan Voican 02.05.2012

Victor Andrei, bancherul care a lucrat timp de 11 ani pentru americanii de la Citibank în perioada 1996 - 2007, a devenit director adjunct al Direcţiei operaţiuni de piaţă din Banca Naţională, întărind braţul prin care banca centrală injectează lichiditate în piaţă sau cu care ajută leul în momente de presiune.

El conduce astfel alături de Şerban Matei o zonă crucială din BNR mai ales în perioade de tensiuni financiare în care implicarea băncii centrale pe pieţele financiare poate fi decisivă. Prin Direcţia operaţiuni de piaţă BNR face injecţiile săptămânale de lichiditate de pe piaţa interbancară prin operaţiuni repo, autorizează accesul băncilor la facilitatea de credit pe o zi, poate modera fluctuaţiile cursului de schimb leu/euro, se ocupă de plasamentele BNR în cadrul activităţii de management al rezervelor valutare şi administrează licitaţiile de titluri de stat ale Ministerului Finanţelor. Victor Andrei a revenit de anul trecut în BNR - acolo unde şi-a început cariera bancară în 1992, mai întâi în zona de IT, iar apoi ca dealer.

În 1996 a fost recrutat de Citi, care tocmai deschideau o subsidiară la Bucureşti. În timp a avansat până la nivelul de şef al trezoreriei - una dintre cele mai puternice de pe piaţă - şi vicepreşedinte al băncii, pentru ca la sfârşitul lui 2006 să facă un pas înapoi, devenind consilier al preşedintelui Citi pe trezorerie şi pe probleme legate de relaţia cu BNR. În perioada 2008 - 2011 a stat în afara sistemului bancar, lucrând pentru firma de consultanţă în domeniul private equity Royalton Partners, apoi la compania de salubritate Urban ca CFO şi în final pentru scurt timp la firma de curierat Sprint Curier.

În vara anul trecut s-a întors în BNR pe un post de consilier în Direcţia operaţiuni de piaţă. Direcţia este condusă din toamna lui 2010 de către Şerban Matei, care a preluat locul rămas liber după pensionarea Liei Tase şi care lucrează în BNR de peste 15 ani. Matei este şi şeful asociaţiei profesionale a dealerilor Ð ACI România, poziţie pe care a deţinut-o şi Victor Andrei în perioada în care conducea trezoreria Citi.