Cele mai importante măsuri pentru infrastructură

Autor: Bogdan Alecu 07.05.2012

Infrastructură


Proiectul autostrăzii Sudu­lui este readus în prim-plan de progra­mul de guvernare al noului cabinet condus de Victor Ponta în timp ce despre auto­stra­da Piteşti-Sibiu de pe coridorul IV paneuropean nu se mai spune nimic. Mai mult, des­pre aceasta ministrul de­mis al trans­porturilor Alexandru Naza­re spu­nea că va fi construită în trei ani, în con­textul în care cei aproape 115 km ar ur­ma să "taie" munţii pe una dintre cele mai di­ficile porţiuni în timp ce constructorii "se chinuie" de cinci ani să ter­mine A3 Bucu­reşti-Ploieşti.

Proiectul autostrăzii Sudului a fost iniţial lansat în discuţie de Radu Berceanu, fostul ministru al trans­por­turilor, care spunea în 2009 că în 2010 lucrările încep, iar până în 2014 va fi gata. Pro­iectul nu a mai început, mi­nisterul concentrându-se pe tronsoa­nele de pe coridorul IV.

O nouă prioritate a guvernului este auto­strada Comarnic-Braşov, pri­ma din România care traver­sează Mun­ţii Carpaţi, dar care va fi con­stru­ită prin­tr-un contract de ce­siu­ne, ce­ea ce înseamnă că va exista o taxă.

În ceea ce priveşte privati­ză­rile în infrastructură, guvernul Pon­ta este mult mai reţinut. În timp ce guvernul Ungu­rea­nu pro­pu­nea din start privatizarea a 50% plus 1 din CFR Marfă, Ponta vrea să reana­li­zeze stra­tegia. Vânzarea la bursă a unui pachet de 20% din Tarom nu mai este acum luată în calcul.

O nouă propunere a guver­nu­lui con­dus de Victor Ponta este de a re­gândi modul de alocare a sub­ven­ţiilor pen­tru susţinerea trans­por­tu­lui fe­roviar de călă­to­ri pentru a eli­mi­na com­pe­tiţia ne­loială cu trans­por­tul ru­tier. Propunerea vine du­pă mai mulţi ani în care afa­ce­rile firmelor de trans­port ru­tier de persoane au în­florit "mul­ţu­mi­tă" scumpirii bi­le­telor de tren dar şi fap­tului că o că­lă­torie cu trenul a ajuns să dureze chiar mai mult decât în urmă cu un secol.