Francezii de la Cetelem au făcut profit de 2,3 milioane de euro anul trecut

Autor: Ciprian Botea 08.05.2012

Cetelem, cea mai mare companie de credite consum de pe piaţă, controlată de grupul francez BNP Paribas, a raportat anul trecut un profit brut de 9,8 mil. lei (2,3 mil. euro) pe fondul scăderii costurilor operaţionale şi a cheltuielilor cu provizioanele de risc.

Totodată, compania a înregistrat o creştere cu 24% a creditelor noi faţă de 2010 ca urmare a vânzărilor mai mari de finanţări credite în magazin, prin telefon sau online. O contribuţie importantă la creşterea volumului finanţărilor noi l-au avut şi vânzările de carduri de credit, anul trecut fiind emise 53.000 de carduri.

Cu un portofoliu total de 330.000 de carduri de credit, Cetelem se poziţionează între primii trei emitenţi locali de astfel de instrumente de plată. Cardurile de credit reprezintă circa 40% din portofoliul total al Cetelem.

Compania a înregistrat în primul trimestru din acest an o creştere cu 15% a volumlui creditelor noi. Cetelem nu a publicat şi soldul total al împrumuturilor, dar potrivit ultimelor date disponibile compania avea un portofoliu de finanţări 800 milioane de lei.

Creditele cordate direct în magazin reprezintă o treime din portofoliu, iar cele de consum aproape un sfert. Cetelem are parteneriate cu retaileri precum Cora, Auchan, Dedeman sau Flanco, iar de anul trecut compania vinde credite pentru achiziţia de bunuri şi în magazinele Domo şi Leroy Merlin, retailerul francez de bricolaj care a intrat pe piaţa locală în luna septembrie 2011.