Lidl a angajat 1.300 de oameni de la începutul lui 2011. Care sunt salariile noilor angajaţi?

Autor: Cristina Rosca 09.05.2012

Compania germană Lidl, intrată pe piaţa locală prin preluarea magazinelor Plus Discount, are în prezent peste 3.300 de angajaţi la nivel local, cu circa 1.300 mai mulţi decât la începutul anului 2011, potrivit datelor anunţate de companiei pe site-ul Ministerului de Finanţe. La începutul lui 2011 Lidl nu preluase încă oficial magazinele Plus, germanii punându-şi logo-ul pe unităţI abia în vara lui 2011.

Germanii au ajuns astfel la 3.300 de angajaţi în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central.

Lidl are însă în prezent (cu magazinul ce se va deschide mâine la Oradea) cu 30 de magazine mai mult decât la începutul lui 2011, ajungând la 137 de unităţi.

Doar în acest an germanii au deschis şapte unităţi şi vor deschide mâine la Oradea magazinul numărul opt.

Până la finele anului sunt planificate alte 63 de inaugurări, reţeaua urmând a ajunge la 200 de magazine.

Un magazin al retailerului german are între 20 şi 50 de angajaţi, în funcţie de mărimea magazinului şi de oraş, potrivit ultimelor informaţii deţinute de ZF.

De asemenea, potrivit informaţiilor deţinute de ZF în vara lui 2011 salariile angajaţilor Lidl pot ajunge, potrivit informaţiilor furnizate de companie, la 2.450 de lei pentru un vânzător, 3.700 de lei pentru un şef adjunct de magazin şi 6.000 de lei pentru un şef de magazin. Salariile menţionate sunt sume brute şi reprezintă salariile de bază, pe lângă acestea fiind prevăzute sporuri de noapte, sporuri de zi nelucrătoare s.a.m.d, anunţau în august anul trecut oficialii Lidl.

Lidl nu a anunţat rezultatele pentru 2011, iar în anul anterior Plus Discount a avut pierderi de 247,7 mil. lei (58,9 mil. euro), de peste trei ori mai mari decât cele din 2009. Cifra de afaceri a companiei a crescut însă în 2010 comparativ cu 2009 de la 1,3 mld. lei (307 mil. euro) la 1,45 mld. lei (345 mil. euro).