Cum poţi ajunge, ca avocat român, equity partner într-o firmă de avocatură internaţională

Autor: Cristi Moga 09.05.2012

Absolvent de Drept şi Studii Europene în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj şi coordonator al unei echipe de trei avocaţi din departamentul imobiliar, Alin Buftea, 36 de ani, a fost desemnat de la începutul lunii mai equity partner al firmei DLA Piper, casă de avocatură cu venituri globale de circa 2 miliarde de dolari anual şi o marjă de profit de aproape 40%.

Mai exact, un profit de circa 800 de milioane de dolari anual, împărţit la aproximativ 1.200 de parteneri, adică o medie de peste 650.000 de dolari anual per partener. Dintre cei 1.200 de parteneri ai DLA Piper, trei sunt acum români, pe lângă Alin Buftea acest statut fiind deţinut şi de către Marian Dinu şi Livia Constantinescu – coordonatori ai biroului DLA Piper din Bucureşti.

Cu o experienţă de peste 12 ani ca avocat, Buftea s-a specializat în drept imobiliar şi coordonează departamentul de profil al DLA Piper din care mai fac parte 3 avocaţi.

Printre clienţii săi în ultimii ani s-au numărat Banca Mondială, BCR şi Erste Bank, Atrium Centers, Nova Imobiliare sau ING Bank, în timp ce printre tranzacţiile importante din ultimii ani s-au numărat vânzarea mallului Atrium Center din Arad sau asistarea ING la mutarea în turnul Crystal Tower.

“În cadrul DLA Piper, politica de avansări este centrată pe performanţe şi pe capacitatea de coordonare a unei echipe, scopul acesteia fiind să asigure examinarea atât a individului cât şi a business-ului într-un mod transparent, obiectiv, corect şi echitabil. Sistemul de promovare are la bază un proces cu mai multe etape. Pornind de la recomandarea managerilor birourilor locale, executivul DLA Piper Global alege o listă scurtă de candidaţi care sunt supuşi unor interviuri, testări şi exerciţii menite a reliefa capacităţile şi aptitudinile personale, dar şi de a lucra în echipă, sub presiune, precum şi aptitudinile de business. Partenerii sunt aleşi ulterior în urma unui interviu individual final cu Board-ul DLA Piper International”, explică Alin Buftea.

În cadrul firmelor străine cu prezenţă în România, sunt case de avocatură care promovează parteneri de tip equity (a căror remunerare este influenţată de evoluţia rezultatelor globale ale firmei), dar şi aşa-numiţii parteneri salariaţi, ale căror venituri sunt relativ fixe.

“Pentru a întări ideea de partnereriat şi responsabilitate, începând de anul acesta DLA Piper are o singură clasă de parteneri, equity partners, iar sistemul de remunerare este echitabil, proporţional cu evoluţia individuală dar şi cu situaţia financiară a firmei la nivel internaţional”, mai spune avocatul.
Printre marile case de avocatură internaţionale care sunt prezente în România se mai numără Clifford Chance, CMS Cameron McKenna sau Salans, în timp ce Allen & Overy şi Eversheds au birouri afiliate.