Partidele încep "marea bălăcărerală" pentru o miză de 10 mld. euro pe an

Veniturile administraţiei locale au crescut masiv în ultimii 10 ani - de la 6, 2 mld. lei în anul 2000 şi 19 mld. lei în 2005 la 43,9 mld. lei în 2010, adică la10 mld. euro. Înmulţit cu patru ani cât este mandatul aleşilor locali înseamnă 40 mld. euro. Iată, aşadar, adevărata miză pentru care partidele se vor lupta în cele 3.228 de unităţi administrativ-teritoriale - comune, oraşe municipii, judeţe - câte are România.

Cheltuielile administraţiei publice au ţinut pasul cu veniturile - de la 6,2 mld. lei în 2000 la 41,2 mld. lei în 2010. Aşadar, miza este cine şi cum cheltuieşte 10 mld. euro anual.

Datele Direcţiei pentru Politici Fiscale şi Bugetare Locale din cadrul Ministerului Administraţiei arată că o treime din aceste venituri merge spre plata salariilor celor în jur de 680.000 de angajaţi din administraţia locală - 13,5 mld. lei în 2010, la venituri totale de 43.9 mld. lei. Restructurări s-au făcut şi în administraţia locală, dar nu masiv. În jur de 20.000 de oameni, potrivit statisticilor, au plecat în urma restructurărilor - erau 703.000 de angajaţi în administraţia locală înainte de aceste restructurări.

Ca pondere în cheltuieli, cele cu personalul din administraţia locală le urmează pe cele cu bunurile şi serviciile.

Administraţia locală cumpără bunuri care ajung la aproape un sfert din veniturile ei. A cumpărat bunuri şi servicii în 2010 de 2 mld. euro (8,5 mld. lei). Aleşii sunt cei care decid ce cumpără şi de la cine. Iată, aşadar, miza dublă, pentru că sunt sute de exemple în care şefii de comune, oraşe, judeţe au fost descoperiţi că fac achiziţii prin propriile firme sau prin cele ale rudelor.

Dar administraţia locală se şi împrumută. Dacă în anul 2000 împrumuturile administraţiei erau aproape de zero (3,3 mil. lei), în 2011 ele au însemnat 13,7 mld. lei (3 mld. euro). Datoria publică locală înseamnă, potrivit datelor Ministerului de Finanţe, 5,6% din întreaga datorie publică. Aşa se face că anual administraţia publică cheltuieşte doar pe dobânzi în jur de 750-800 mil. lei.

Sunt bani mulţi în mâna administraţiei, proveniţi din taxe locale, dar şi din banii colectaţi la nivel central - din cotele defalcate pe impozitul pe venit şi TVA. Şi totuşi la intervale regulate, administraţia centrală sare în ajutorul administraţiei locale.

Guvernul a alocat în urmă cu puţină vreme administraţiei locale aproape 150 mil. euro pentru a o ajuta, cum s-a spus, să-şi plătească datoriile sau lucrările începute, iar aici intervine vechea problemă a mitei care s-ar da în teritoriu având un singur scop: chiar câştigarea unor astfel de alegeri. Apoi, după ce sunt câştigate, jocurile sunt deja făcute pentru că aleşii locali iau în mână pâinea şi cuţitul.

Populaţia României a scăzut în ultimii 10 ani cu 12%. Numărul consilierilor locali este stabilit de legea administraţiei publice locale în funcţie de numărul locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale. De la nouă consilieri pentru locali­tăţile cu până în 1.500 de locuitori până la 31 de consilieri pentru oraşele cu peste 400.000 de locuitori (Bucureştiul este excepţia, Consiliul General al Municipiului Bucureşti având 55 de consilieri). Teoretic, aşadar, scăzând populaţia, ar trebui să scadă şi numărul aleşilor locali. Dar sunt judeţe cum este Brăila, de exemplu, unde numărul de consilieri nu scade deşi populaţia a scăzut cu 19% în zece ani. În cele 3.228 de unităţi administrativ-teritoriale unde se vor desfăşura alegeri vom avea, aşadar, zeci de mii de consilieri - ar fi "doar" 50.000 de consilieri, la o medie de 15 consilieri aleşi într-o localitate. Deci, o armată care va face legea în teritoriu, va împărţi banii, îi va cheltui, va decide proiecte sau va anula altele. O armată care are o autonomie destul de importantă şi care poate împinge înainte o localitate sau o poate păstra într-o stare de înapoiere.