Huluban, instalat secretar de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare din MApN

Autor: Valentin Busuioc 11.05.2012

Sebastian Huluban a preluat oficial, vineri, funcţia de secretar de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare şi planificare din cadrul MApN, fiind numit în locul lui Viorel Oancea.

"Mulţumesc domnului ministru Dobriţoiu pentru sprijin şi pentru încrederea investită în mine. Cred că este pentru prima dată când atât ministrul, cât şi secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare au lucrat în cadrul acestui Departament. În consecinţă, am deplină încredere că Departamentul va acţiona pe coordonatele pe care le merită şi le va merita întotdeauna. Vă cunosc pe cei mai mulţi dintre dumneavoastră, ştim ce avem de făcut, ştiu ce puteţi dumneavoastră. Trecem la treabă, iar rezultatele vor fi, cu siguranţă, cele care sunt aşteptate de la noi", a declarat secretarul de stat Huluban în cadrul ceremoniei de învestire, la care a fost prezent şi ministrul Corneliu dobriţoiu, conform unui comunicat al MApN remis agenţiei MEDIAFAX.

Doctor în istorie al Universităţii Bucureşti, Sebastian Huluban este licenţiat în Ştiinţe Politice al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Sebastian Huluban a fost numit în fruntea departamentului, prin decizie a premierului Victor Ponta.

Viorel Oancea deţinea această funcţie din ianuarie 2009.