Opinie Doru Lionăchescu: Pericolul optimismului iraţional

Autor: Doru Lionachescu 14.05.2012

Recenta schimbare de guvern - sănătos exerciţiu democratic, bine-venit din perspectiva depresurizării sociale- capătă, mai grabnic decât mă aşteptam, valenţe economice mesianice: repară peste noapte "nedreptăţi", reîntregeşte de-a valma salarii, aprobă amnistii fiscale fără noimă. Aşteaptă la coada tot mai lungă a promisiunilor nesăbuite încă o majorare salarială la bugetari, reducerea TVA, creşterea salariului minim, sporirea ajutorului maternal, chiar şi o eventuală rotunjire a pensiilor în ajun de alegeri -pură coincidenţă!

Venită din partea unui guvern cu puternică coloratură de stânga, o oarecare înclinare către distribuirea în avans a bunăstării necreate era de aşteptat. Ceea ce îngrijorează însă nu e această tendinţă - explicabilă ideologic -, ci dimensiunea colosală pe care pare să o capete cheltuirea banului public în folos pur electoral şi în detrimentul economisirii, cumpătării ori investirii. În plină degringoladă europeană şi într-o Românie care mâine-poimâine va confirma oficial reintrarea în recesiune, noul guvern angajează statul român într-o curbă a cheltuielilor excesive mai abitir decât în toamna lui 2008. Grija pentru banul public, moderaţia, cumpătarea, frugalitatea bugetară de care ar trebui să dăm dovadă în vremuri atât de tulburi au devenit, din calităţi esenţiale ale actului guvernării, defecte mortale.

Austeritatea este prezentată cu rea-voinţă ca un echivalent al pauperităţii, nu ca o curmare a exceselor; ceea ce în viaţa personală ni se pare absolut normal - să nu cheltuieşti mai mult decât câştigi, să investeşti pentru a prospera -e demonizat de noile politici publice, noua mantră a devenit "creşterea" pe datorie. Cine îndrăzneşte să ceară cumpătare şi responsabilitate e taxat ca duşman de dreapta, singurii prieteni ai poporului oprimat sunt cei cu mână largă!

Indiscutabil câteva măsuri reparatorii trebuia luate, mai ales de un guvern venit la putere pe un orizont de aşteptare foarte înalt. Acestea trebuie să se limiteze însă la cazurile flagrante de impozitare ilegală sau discreţionară. Majorarea salariilor fără niciun criteriu de performanţă şi neînsoţită de restructurarea obezului aparat de stat românesc nu are însă nimic de-a face cu îndreptarea vreunei ilegalităţi, e doar populism în formă pură!

Şi mai revoltătoare e decizia de amnistiere fiscală pentru venituri încasate ILEGAL, subliniez ilegal, de unii bugetari - o categorie socială profund simpatizată de actualul guvern, alcătuit el însuşi în mare parte din oameni care şi-au petrecut toată viaţă în sectorul public. Dacă se va aplica, efectele de hazard moral ale acestei măsuri se vor resimţi mulţi ani de-acum înainte. Cuvinte că "restructurare", "eficientizare", "productivitate", "performanţă", "privatizare" aproape au dispărut din retorica oficială şi oficioasă. Le-a luat locul un vocabular de recompensare electorală: "mărire", "creştere", "reîntregire"," reparaţie", "amnistie".

Sesizez la noua echipă guvernamentală, pe lângă înclinaţia către cheltuieli, un optimism generalizat asupra perspectivelor României şi, în particular, asupra "creşterii" garantate a economiei ca urmare a măsurilor sale de relaxare fiscală şi de stimulare a consumului. Îndrăznesc să calific această convingere în inevitabilitatea creşterii drept optimism iraţional, specific gânditorilor determinişti marxişti ai secolului XIX. Această abordare simplistă a societăţii umane revine iată în forţă în multe ţări din Europa, promovată de curentele de stingă, iar clasa noastră politică - imatură, superficială şi oportunistă -o înhaţă din mers. După ce am transpus lăutăreşte în ultimii ani idei generoase specifice dreptei - dar compromitind prin lichelism, ignoranţa şi corupţie însăşi ideea de dreaptă -pendulăm voios către soluţii de stingă, iraţionale şi nevalidate istoric.

Situaţia este atât de imprevizibilă în Europa, cu Grecia practic neguvernabilă, cu Spania în şomaj endemic şi datoare-vândută din cauza băncilor, cu o Franţă în echilibre macroeconomice fragile, încât oricărui om cu scaun la cap teza creşterii economice garantate i s-ar părea utopică. Şi totuşi, atât la noi, cât şi în Europa, cu un asemenea mesaj nesubstanţiat economic, plin de promisiuni şi de aşteptări nerealiste s-a ieşit în faţă electoratului şi chiar s-au câştigat alegeri.

Nu există nicio o bază raţională pentru a ne aştepta că Europa - şi alături de ea România- să revină în viitorul previzibil la vreo rată semnificativă de creştere economică. Toţi indicatorii cu relevanţă istorică arată o Europa în declin iremediabil: printre altele, evoluţia demografică, cheltuielile de apărare, dezechilibrele structurale între excesele sistemelor de asistenţă socială şi politicile de creare a bunăstării. Scenariul cel mai optimist pentru noi, europenii este o lungă perioadă de creştere anemică - doar că efect secundar al freneziei economice din celelalte regiuni ale lumii. Cel mai realist scenariu este însă stagnarea pe o perioadă îndelungată.

Nici măcar nu ar fi prima data în istorie când Europa s-ar confrunta cu o lungă agonie: Imperiul Otoman a gâfîit aproape 250 de ani după bătălia de la Viena, Imperiul Habsburgic a funcţionat la ralanti tot timpul; mai aproape de noi, fosta URSS s-a târît economic bună parte a scurtei sale istorii. În toate aceste cazuri, fără excepţie, destinele politice au fost conduse de lideri şterşi, fără anvergură, care s-au complăcut în băltirea economică şi au dezvoltat instinctual birocraţii sufocante, corupte şi clientelare. Cum vi se păr prin comparaţie liderii actuali de la Bruxelles? Cum apare gestul României că, în plină austeritate economică, să înfiinţeze încă patru-cinci ministere (dintre care două nu par să ştie care le e obiectul muncii) şi să sporescă cheltuielile bugetare?

Plictisitoare pentru mulţi, istoria merită citită şi înţeleasă măcar pentru simplul motiv că are tendinţa de a se repeta. În faţa acestor realităţi, atitudinea responsabilă a unui administrator de ţara ar trebui să fie cumpătarea, curmarea sifonării banului public, chivernisirea cu mare grijă a măruntului spaţiu fiscal pe care îl avem exclusiv în direcţia investiţiilor, promovarea fără excepţie a meritocraţiei în aparatul public. Principiul central al guvernării trebuie să fie astăzi: "să ne pregătim pentru ce e mai rău, că să ne fie mai bine". Întoarcerea fiului risipitor nu e doar o veche pildă creştină, a devenit mai actuală că oricând.

Doru Lionăchescu este preşedinte al Capital Partner