Ministrul economiei cere verificarea achiziţiilor de bunuri şi servicii ale companiilor de stat
Ministrul economiei Daniel Chiţoiu a declarat la Iaşi că a solicitat Curţii de Conturi declanşarea unor controale imediate la toate companiile naţionale care înregistrează pierderi pentru verificarea contractelor de achiziţii încheiate în acest an fără licitaţii.
Totodată, ministrul economiei a precizat că va fi introdusă guvernanţa corporatistă la societăţile cu capital de stat, el afirmând că până la finalul anului un număr mare de companii ale statului vor beneficia de management privat.
"De asemenea, avem în vedere stimularea privatizării companiilor cu capital de stat. La cele de interes strategic vom vinde pe bursă numai un pachet cuprins între zece şi 15 la sută din acţiuni, astfel încât să obţinem un preţ corect. Banii încasaţi pe vânzări pe bursă vor rămâne la companii, pentru investiţii", a mai spus ministrul Daniel Chiţoiu.
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar, s-au aflat vineri la Iaşi, la invitaţia liderilor locali ai PNL, cei doi participând în cursul serii de vineri la o întâlnire cu oamenii de afaceri ieşeni.