Cum a ajuns Azomureş una dintre cele mai mari companii din România

Creşterea preţului îngrăşămintelor chimice pe plan internaţional a propulsat afacerile Azomureş peste pragul de 100 de milioane de euro pe trimestru, iar subvenţionarea parţială a preţului la gaze a ajutat compania să raporteze profituri record de la începutul lui 2010 încoace.

Producătorul de îngrăşăminte chimice Azomureş Târgu-Mureş (AZO) a raportat şi în primul trimestru al acestui an rezultate financiare în creştere, în condiţiile în care preţul îngrăşămintelor chimice pe plan extern se menţine la un nivel ridicat. Compania a înregistrat o cifră de afaceri de 446 mil. lei (102 mil. euro), în creştere cu 9,3% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2011, şi un profit net de 46,5 mil. lei (10,7 mil. euro), cu 5,2% mai mare. În aceste con­diţii, marja netă de profit a companiei s-a menţinut peste 10%.

Azomureş a devenit în ultimii ani una dintre cele mai mari şi mai profitabile companii din România, fără a realiza investiţii majore în capacităţile de producţie, însă beneficiind din plin de un context extern favorabil, dar şi de ajutor din partea statului care a permis combinatelor chimice să consume doar gaze naturale din producţia internă de la finalul lui 2008 până în octombrie 2010. Preţul gazelor din producţia internă este plafonat de stat la 495 de lei pe mia de metri cubi, fiind astfel de circa trei ori mai mic decât preţul gazelor din import. Această măsură le-a permis producătorilor de îngrăşăminte (Azomureş şi combinatele lui Ioan Niculae) să reziste în 2009, când piaţa a fost la pământ şi să înceapă să raporteze profituri semnificative în 2010, când preţurile îngrăşămintelor au început să crească pe plan extern.

Începând din trimestrul al treilea al lui 2010, producătorii de îngrăşăminte nu mai beneficiază de acea facilitate, însă ei rămân parţial subvenţionaţi de stat, având în vedere că se aprovizionează cu un coş de gaze naturale din import şi din producţia internă. Astfel, costurile cu gazele naturale sunt mai mici decât dacă ar consuma exclusiv gaze din import.

Principalul motor de creştere a profiturilor îl reprezintă însă evoluţia preţu­rilor îngrăşă­mintelor pe plan internaţional, având în vedere că Azomureş exportă cea mai mare parte a producţiei. În 2011 compania a exportat 65% din producţia de îngră­şăminte.

În primul trimestru din 2012 preţul mediu al ureei, de referinţă pentru îngrăşămintele din regiune, a fost de 389 dolari/tonă, cu 10% mai mare decât în primul trimestru din 2011 (354 de dolari/tonă). Mai importantă este însă revenirea preţului după o corecţie puternică la finalul anului trecut.

"Principalul factor de creştere a fost cererea puternică din emisfera nordică pentru îngrăşăminte pentru campania de primăvară, în condiţiile în care achiziţiile au fost mai mici la începutul sezonului", se arată în raportul trimestrial al Yara, cel mai mare producător de îngrăşăminte chimice din Europa. În plus, preţul a fost susţinut şi de oferta redusă a producătorilor din Orientul Mijlociu (Quatar, Egipt), dar şi de exporturile mai mici ale Chinei.

Preţul îngrăşămintelor este puternic influenţat de preţurile cerealelor şi de evoluţia suprafeţelor cultivate la nivel mondial. Cu cât preţurile cerealelor sunt mai mari, cu atât cresc suprafeţele cultivate şi, implicit, cererea pentru îngrăşăminte.

"Cererea şi oferta pe majoritatea pieţelor agricole continuă să susţină utilizarea intensivă de îngrăşăminte. Conform estimărilor USDA (Departamentul pentru Agricultură al SUA) producţia globală de grâu din acest an va acoperi doar consumul, astfel că stocurile de grâu vor rămâne neschimbate, în ciuda stimulentelor acordate fermierilor pentru creşterea producţiei. Presupunând că va continua să crească consumul de alimente la nivel mondial, este nevoie de o nouă producţie record în 2012 pentru a împiedica o nouă scădere a stocurilor", se mai arată în raportul Yara.

Aşadar, perspectivele rămân favorabile pentru producătorii de îngrăşăminte chimice.

Preţul îngrăşămintelor se corelează destul de puternic şi cu preţul ţiţeiului. Asta deoarece îngrăşămintele pe bază de azot (ureea) rezultă din prelucrarea gazelor naturale, la căror preţ este strâns legat de preţul ţiţeiului, iar îngrăşămintele pe bază de fosfor sunt produse din minereuri care sunt exploatate cu un consum ridicat de energie şi implicit creşterea preţului ţiţeiului măreşte şi costurile de exploatare. Această corelaţie s-a văzut cel mai bine la jumătatea lui 2008, când creşterea puternică a preţului petrolului (la 150 de dolari/baril) a urcat şi preţul ureei la un maxim istoric de peste 700 de dolari/tonă.

Astfel, atâta timp cât preţul ţiţeiului rămâne ridicat, şi preţurile îngrăşămintelor se vor menţine la un nivel ridicat.

Probabil că la asta s-au gândit şi elveţienii de la Ameropa care au preluat anul trecut pachetul majoritar de acţiuni al Azomureş. Traderul de cereale Ameropa, care mai deţine în România capacităţi de stocare şi export al cerealelor (fosta Comcereal Constanţa) şi a realizat anul trecut afaceri de 100 de milioane de euro din tradingul cu cereale realizat la nivel local, a plătit o sumă nespecificată, dar pe care analiştii o estimează între 150 şi 300 de milioane de euro pentru preluarea a 76% din Azomureş.

Tranzacţia s-a oficializat în luna martie, iar acum investitorii aşteaptă ca elveţienii să lanseze oferta de preluare pentru participaţiile minoritare. Acţiunile Azomureş au crescut cu 140% din octombrie 2011 până în prezent, pe fondul rezultatelor record raportate de companie, dar şi a aşteptărilor investitorilor privind preţul din oferta de preluare. Investitorii speră ca elveţienii să plătească un preţ cel puţin egal cu valora capitalurilor propii pe acţiune ale Azomureş de la finalul lui 2011, de 2,09 lei/acţiune. Ieri, acţiunile se tranzacţionau la 1,97 de lei, iar capitalizarea companiei era de 233 mil. euro. Producătorul de îngrăşăminte este în prezent una dintre cele mai valoroase 10 companii de pe bursă şi numără probabil între primele 50-60 de companii din România după valoare.