Conducerea ADS a demisionat; ministrul Agriculturii vrea să schimbe şi şefii autorităţii de pescuit

Autor: Liviu Iancu 16.05.2012

"La ADS am găsit preşedintele cu demisia dată, nu mai era preşedinte când am preluat mandatul de ministru, iar astăzi am primit demisia vicepreşedintelui agenţiei", a declarat Constantin într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că săptămâna trecută a cerut o situaţie a redevenţelor pe care ADS nu le-a încasat, iar în perioada următoare, după numirea unui nou preşedinte al agenţiei, se vor căuta soluţii pentru recuperarea banilor.

"Este adevărat că multe dintre aceste redevenţe sunt la masa credală. Dar acelea care sunt în justiţie să fie recuperate cu prioritate, pentru că bugetul are nevoie de aşa ceva. Mă gândesc chiar şi la o soluţie de externalizare a serviciilor juridice de la ADS, poate în urma unui misiuni de audit sau de control al activităţii agenţiei, astfel încât cel care va reprezenta interesele juridice să recupereze, probabil cu o taxă de succes, creanţele pe care le avem în momentul de faţă", a spus ministrul.

Constantin a adăugat că este vorba de 375 de milioane de lei, reprezentând valoarea redevenţelor neîncasate de-a lungul timpului, dintre care 130 de milioane de lei sunt redevenţe aflate la masa credală.

Din suma totală, peste 200 de milioane de lei reprezintă redevenţe în litigiu în instanţă.

Ministrul a vorbit şi despre problemele întâmpinate de România în gestionarea Programului Operaţional pentru Pescuit.

"Sunt o serie de deficienţe la autoritatea de pescuit. Au fost identificate erori în procesul de selecţie a proiectelor, pe de o parte, iar pe de altă parte deficienţe în separarea funcţiilor în cadrul autorităţii de management", a spus Constantin.

El a adăugat că, din aceste motive, România riscă suspendarea plăţilor pe Programul Operaţional pentru Pescuit, din 13 iulie.

Programul aduce în România peste 300 de milioane de euro, iar până în prezent s-au făcut plăţi de 60 de milioane de euro proiectele depuse către beneficiari.

Constantin a afirmat că prima măsură în încercarea de a remedia situaţia este demiterea întregii conduceri de la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit (AMPOP).

"În această dimineaţă am solicitat demisia directorului general şi a directorului general adjunct şi vom vedea în perioada următoare dacă vor proceda la această demisie. Dacă nu, vom lua măsurile legale, evident, astfel încât să avem o nouă conducere la această autoritate", a precizat el.

Ministrul a mai spus că miercuri a primit demisia lui Miron Moldova, directorul general al Direcţiei Generale de Buget-Finanţe din Ministerul Agriculturii.

"Regret că a luat această decizie şi vreau să îi mulţumesc pentru activitatea pe care a desfăşurat-o foarte mulţi ani în Ministeru Agriculturii şi sper că în continuare va avea o poziţie foarte bună fie în minister, fie în altă instituţie, dacă va considera de cuviinţă", a spus Constantin.