Sergiu Manea de la BCR şi Cătălin Pârvu de la Piraeus sunt noii veniţi la conducerea ARB. Radu Gheţea a fost reconfirmat preşedinte

Autor: Claudia Medrega 17.05.2012

Radu Gheţea a fost reconfirmat ieri preşedinte la Asociaţia Română a Băncilor (ARB), pentru al cincilea mandat consecutiv, iar noii intraţi sunt Sergiu Manea, vicepreşedinte executiv pe trezorerie, pieţe de capital & group large corporates la BCR, şi Cătălin Pârvu, directorul general al Piraeus Bank.

 

"Noua componenţă a Consiliului Director este următoarea: preşedinte - Radu Gra­ţian Gheţea, vicepreşedinte - Petre Bunescu, membru - Sergiu Oprescu, membru - Gheor­ghe Muntean, membru - Laurenţiu Mitrache, membru - Cătălin Vasile Pârvu, membru - Sergiu Manea", se arată într-un comunicat al ARB.

 

ARB a adoptat în toamna lui 2010 un statut care permite cel mult două mandate consecutive pentru un membru al conducerii organizaţiei. Statutul respectiv a prevăzut însă şi o nouă formulă de conducere: un consiliu director care a înlocuit fostul consiliu de administraţie şi un preşedinte executiv - post ocupat de la sfârşitul anului trecut de Florin Dănescu, fost preşedinte al RIB. Bancherii au votat ieri în Adunarea Generală componenţa Consiliului Director al ARB. Pe lângă poziţia de preşedinte, AGA bancherilor a votat alte trei candidaturi pentru consiliul director: Petre Bunescu, Sergiu Manea şi Cătălin Pârvu.

 

Radu Gheţea conduce de 12 ani organizaţia profesională a băncilor care reuneşte în prezent 40 de instituţii de credit. Din 2007 este şi preşedinte al CEC Bank, în 2011 obţinând de la PDL un nou mandat la şefia băncii de stat.

 

Petre Bunescu, 59 de ani, director general adjunct al BRD-SocGen - a doua mare bancă de pe piaţă, este un alt veteran al conducerii ARB (din 2005), depunându-şi candidatura pentru un nou mandat de vicepreşedinte.

 

O prezenţă nouă în consiliu este Sergiu Manea, 39 de ani, recent autorizat de BNR în funcţia de vicepreşedinte executiv pe trezorerie, pieţe de capital & group large corporates la BCR. Anterior, banca a fost reprezentată în conducerea ARB de Oana Petrescu, fost vicepreşedinte executiv pe retail al BCR. Manea a revenit în sistemul bancar local după mai mulţi ani în care a lucrat la Londra şi la Viena.

 

Steven van Groningen, preşedintele Raif­feisen Bank, nu a candidat la alegerile de pe 17 mai pentru că a atins deja limita de două mandate consecutive ca membru al conducerii ARB. Pentru locul lui Van Groningen şi-a depus candidatura Cătălin Pârvu, directorul general al Piraeus Bank. Băncile greceşti sunt reprezentate în consiliul director şi de Alpha Bank - Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al acesteia, care a primit anul trecut un mandat de membru de trei ani. Tot anul trecut au fost aleşi ca membri Laurenţiu Mitrache, preşedintele executiv al Bank Leu­mi, şi Gheorghe Muntean, directorul sucursalei Bucureşti a Băncii Italo-Romena.

Consiliul director al ARB este format din şapte membri, incluzând un preşedinte şi un vicepreşedinte.

Fiecare bancă membră a ARB are un vot în AGA, deciziile fiind adoptate cu trei sferturi din voturile membrilor prezenţi, dar nu mai puţin de jumătate plus unu din totalul membrilor, iar la solicitarea a cel puţin o cincime din aceştia votul poate fi secret. Dacă un membru părăseşte banca în numele căreia a candidat, poate rămâne în consiliu cel mult o lună.

Chiar dacă sistemul de vot a fost păstrat prin noul statut, sistemul de cotizare s-a modificat, fiind stabilit în funcţie de cotele de piaţă după capital, active şi personal pe ultimii trei ani. Primele 10 bănci din sistem plătesc echivalentul a trei cotizaţii minime, următoarele 10 câte două, iar restul câte o cotizaţie minimă stabilită prin împărţirea bugetului anual al ARB la numărul de membri plus 30.