După 26 de ani în C&A o franţuzoaică a ajuns să predea moda la Bucureşti

Autor: Cristina Rosca 20.05.2012

Diana Lebel are 54 de ani şi a ajuns să predea cursuri de marketing şi management la L'Institut Supérieur Spécialisé de la Mode din Paris (MOD’SPÉ Paris), după ce timp de 26 de ani a lucrat pentru retailerul de modă olandez C&A, unul dintre cei mai mari din lume.

În aprilie şi mai ea a venit la Bucureşti pentru a preda cursanţilor de la artcademy, un concept de studii superioare dedicate industriei modei din România, organizat de CODECS împreună cu L'Institut Supérieur Spécialisé de la Mode din Paris (MOD’SPÉ Paris).

La Bucureşti există două grupe - începători (Fundamentals of Fashion) şi avansaţi (Fashion Marketing and Design) – cu câte şapte studenţi fiecare. Un curs se întinde pe perioada unui an academic şi costă 5.000 de euro. Pentru cei care nu îşi permit sau pentru cei care nu au timp, din februarie a fost luată decizia cursurilor deschise, astfel cei interesaţi pot participa la cursurile dintr-un singur weekend sau din mai multe, fără a fi obligaţi să cumpere întregul pachet. Cursurile de la Bucureşti sunt predate de lectori de la MOD’SPÉ Paris şi de practicieni, angajaţi ai celor mai mari retaileri şi ai celor mai mari case de modă din lume.

La finele unui an de curs la artcademy participanţii trebuie să scrie şi să susţină o lucrare, pe baza căreia vor primi o diplomă. Această diplomă însă nu este echivalenta unei diplome de master sau MBA.

Pentru a preda la artcademy, Diana Lebel a venit la finele lunii aprilie pentru prima dată la Bucureşti. “Am călătorit în toată lumea, însă în România nu. Am văzut India, Thailanda, Africa de Sud, am fost 25 de ani pe avion, însă aici nu am ajuns până acum”, spune ea.

Ea a vizitat lumea de la un capăt la altul datorită poziţiei sale în cadrul retailerului olandez C&A. Iniţial a lucrat ca buyer, iar apoi ca director de marketing şi director comercial şi ulterior ca administrator al reţelei de magazine.

“Am renunţat la această slujbă pentru a mă dedica vieţii personale. La un moment dat soţul meu mi-a cerut asta şi am decis să îl ascult”.

După ce a renunţat la job-ul din cadrul C&A a decis să se angajeze în cadrul unei companii de lux de foarte mici dimensiuni, după cum spune chiar ea. Diana Lebel refuză să îi dea numele, însă spune că a plecat după ce nu a mai fost plătită. Aşa a ajuns să predea cursuri de modă la L'Institut Supérieur Spécialisé de la Mode din Paris. Iniţial, în 2006, a acceptat să predea 60 de ore pe an. Acum a ajuns să aibă 30 de ore pe săptămână.

“Mi-am iubit toate slujbele pe care le-am avut de-a lungul timpului. Acum am ajuns să dau mai departe ce ştiu”.

Diana Lebel a studiat business şi spune că niciodată nu a visat să lucreze în modă. “Ei (C&A – n.red.) au venit la mine. Eu nu mi-am căutat de muncă niciodată, întotdeauna m-au găsit angajatorii”