Mircea Tomescu, Graffiti PR: anul acesta afacerile noastre vor fi peste cele din 2008

Autor: Andreea Mindrila 20.05.2012

Graffiti PR, agenţia de PR a grupului de comunicare BBDO România, a înregistrat în 2011 o majorare a cifrei de afaceri, a câştigat noi clienţi şi noi proiecte în portofoliu, iar pentru acest an estimările în privinţa evoluţiei business-ului sunt favorabile.

“În 2012 cu siguranţă ne vom situa peste 2008, perioada de boom a economiei locale, ca şi nivel de business. Pentru noi, singurul an în care am înregistrat o contracţie a afacerilor a fost 2009. Anul trecut Graffiti PR a avut o cifră de afaceri de 8,2 milioane de lei (1,9 milioane de euro), în creştere cu 10% faţă de anul anterior, majorarea valorii business-ului fiind susţinută de proiectele noi realizate pentru clienţii cu care agenţia colaborează pe termen lung”, spune Mircea Tomescu, managing director al agenţiei Graffiti PR.

Pentru acest an el estimează că cifra de afaceri se va menţine la nivelul din 2011, însă menţionează că acest lucru depinde foarte mult de contextul macro-economic din ţara noastră şi nu numai. Tomescu spune că business-ul agenţiei pe care o conduce este influenţat în mare măsură de cursul de schimb deoarece compania are furnizori externi de servicii dar şi relaţii de colaborare cu clienţi din Grecia.

Anul 2011 a fost unul bun din punct de vedere financiar pentru că a început să se flexibilizeze foarte mult piaţa de servicii, ceea ce până în 2008 nu se întâmpla.
“În 2011, comunicarea făcută în sens de PR extins a reprezentat un suport real pentru business. Înainte agenţia avea ca obiect de activitate construcţia de “corporate reputation”, dar acum ne concentrăm pe “brand reputation” pentru că în acest mod avem un rol mult mai important în business-ul clientului”, spune Tomescu.

Piaţa locală de PR, între 20 – 35 mil. euro

El este de părere că PR-ul clasic nu a dispărut, ci au apărut şi s-au diversificat serviciile care susţin mult mai mult business-ul clientului şi implict şi pe cel al agenţiei.
Graffiti PR a obţinut anul trecut un profit puţin peste 600.000 de lei (145.000 de euro), în creştere faţă de 2010, iar estimările pentru acest an sunt optimiste. Tomescu precizează că procentul de creştere depinde de cât de mult decide agenţia să investească în acest an.

În ceea ce priveşte valoarea pieţei locale de PR, directorul agenţiei susţine că nimeni nu ştie exact pentru că cifrele de afaceri variază foarte mult, dar estimează că se situează undeva între 20 şi 35 mil. euro. La client însă, această valoare se duce spre 35-40 mil. euro, iar această diferenţă vine din faptul că bugetele alocate de companii pentru comunicare nu trec integral prin agenţii.

El spune că piaţa per ansamblu va creşte odată cu creşterea economică, deoarece companiile alocă bugete de marketing proporţional cu evoluţia cifrei de afaceri.

Din portofoliul de clienţi al agenţiei fac parte companii cu care Graffiti PR colaborează de foarte mult timp sau clienţi pe care îi câştigă prin licitaţiile la care participă.

“Cu Dacia Renault lucrăm din anul 2000, iar din portofoliul de clienţi mai fac parte Nestle, UPC, Petrom, Tetra Pak, Metro – pentru noua lor franciză La doi paşi construim reputaţia unui nou business pe retail. Printre clienţii noştri se numără şi Provident, ai cărui clienţi fac parte dintr-un segment diferit ca venit şi vârstă. În plus, derulăm proiecte pe zona de societate civilă pentru Comisia Europeană şi pentru Fundaţia ERSTE, cea mai mare din Europa Centrală şi de Est, care are proiecte de sprijin pentru ONG-uri din România, respectiv proiecte de integrare socială”, spune Mircea Tomescu.

Obiective de business


Acesta menţionează că din 2009, care a fost un an foarte dificil pentru business-ul pe careîl conduce, agenţia nu a mai pierdut niciun client important.

Tomescu susţine că este esenţial ca prin serviciile pe care le furnizezi, ca şi agenţie, să oferi tot ceea ce înseamnă reputation management, atât pe partea de corporate cât şi pe partea de brand. “Folosind întregul mix de servicii, încercăm să oferim soluţii integrate de media relation, reputation şi crisis management, branding, BTL. În plus, suntem foarte activi pe partea de online, digital şi social media”.

Directorul Graffiti PR spune că pe social media agenţia are o divizie separată pentru că e important să vorbeşti cu oamenii, să le oferi conţinut –cum le comunici virtual în fiecare zi ceva interesant.
Printre serviciile oferite sunt incluse şi cele de strategie, execuţie şi monitorizare a rezultatelor.

Obiectivele de business pe care agenţia şi le-a stabilit pentru acest an implică furnizarea într-o măsură mult mai mare de servicii de brand reputation, adică agenţia îşi propune să facă mai mulţi bani din oferirea de servicii care aduc brand impact pentru business-ul clientului.

“Ne dorim să creştem valoarea serviciilor pentru că suntem interesaţi de calitatea conţinutului pe care îl livrăm. În plus, dacă nu creăm valoare adăugată pentru afacerile clienţilor noştri, îi pierdem. Tocmai în acest sens sperăm ca în acest an să punem bazele unei zone de research, un model bazat pe sociologie şi business, prin care să putem evalua şi cuantifica cât valorează pentru afacerile clienţilor că un ziar a publicat un articol despre ei sau că o persoană a citit şi a comentat în mediul virtual un articol” spune Tomescu.

România, hub pentru proiectele de PR

El este de părere că la nivel de piaţă, din cauza situaţiei dificile determinată de criza economico-financiară, a avut loc o contracţie a bugetelor de comunicare. În aceste condiţii, dacă agenţiile nu livrau valoare adăugată clienţilor, nu aveau acces la aceste bugete, fapt care le-a obligat să se axeze pe ceea ce ştiau să facă cel mai bine. Astfel, competiţia dintre agenţii s-a văzut cel mai bine în calitatea produselor şi serviciilor oferite de acestea.

“România a devenit foarte competitivă la nivel european, iar agenţiile de PR câştigă mai multe premii decât companiile din oricare alte domenii. Dacă până acum Grecia şi Austria erau cele mai importante centre de PR, în prezent potenţialul României de a deveni un hub pentru proiectele de PR din regiune este tot mai mare”, susţine Tomescu.