Şeful Allianz-Ţiriac: Tarifele scad pentru că asigurătorii se bat pentru fiecare client corporate

Autor: Ciprian Botea 20.05.2012

Scăderea tarifelor pe segmentul asigurărilor corporate a ţinut afacerile Allianz-Ţiriac sub presiune şi în primul trimestru din acest an, subscrierile fiind cu 10% sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şeful companiei aşteaptă ca situaţia să se stabilizeze în trimestrele următoare.

"Am reuşit să creştem ponderea afacerilor de retail în portofoliu, dar consemnăm o presiune semnificativă, mai ales din perspectiva preţurilor, la nivelul afacerilor comerciale pe toate clasele de asigurări. Contracţia veniturilor pe segmentul clienţilor comerciali este o tendinţă prezentă la nivelul întregii pieţe", a declarat Rangam Bir, directorul general al Allianz-Ţiriac.

Asigurătorul a subscris în perioada ianuarie-martie prime cu o valoare totală de 230 mil. lei (53 mil. euro) faţă de 256 mil. lei în primele trei luni din 2011. Afacerile Allianz-Ţiriac scad de trei ani încoace, perioada de criză marcând reducerea cu o treime a afacerilor asigurătorului faţă de nivelul record din 2008.

Bir spune că principalele obiective pe care Allianz le vizează anul acesta sunt stabilizarea veniturilor din prime şi creşterea profitabilităţii. Asigurătorul a raportat în primul trimestru un profit brut de 8 mil. lei (1,8 mil. euro), de 2,5 ori peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania nu a anunţat încă rezultatul net din primul trimestru şi nici pe cel aferent anului trecut după ce în 2010 raportase prima pierdere din ultimul deceniu, de aproape 20 mil. lei.

"Suntem foarte aproape de ceea ce ne planificasem în acest prim trimestru şi ne aşteptăm să înregistrăm o mult mai bună evoluţie a subscrierilor în urmă­toarele trimestre. Rezultatele obţinute la jumătatea trimestrului al doilea ne oferă deja o serie de semnale pozitive care justifică aceste aşteptări", a mai spus şeful Allianz-Ţiriac.

Subscrierile din asigurări generale însumează 90% din afacerile Allianz-Ţiriac, ajungând la 206 mil. lei în primul trimestru. Scăderea pe acest segment a fost de 11%, declinul accentuat din afacerile corporate fiind contrabalansat parţial de veniturile mai mari din poliţele vândute clienţilor individuali.

Veniturile din prime pe segmentul de retail au crescut cu 4%, fiind susţinute de poliţele RCA (+20%), Casco (+5%) şi asigurări de locuinţe (+10%).

Pe corporate, contracţia afacerilor a venit din segmentele property, unde se înregistrează o concurenţă acerbă pe preţuri, dar şi din asigurări auto, o parte din contractele de leasing încheiate în perioada de boom ajungând la maturitate.

Pe asigurări de viaţă subscrierile au crescut cu echivalentul a un milion de lei, până la 24 mil. lei, portofoliul de asigurări de grup (încheiate de companii pentru angajaţi) fiind în scădere. În schimb, asigurările vândute persoanelor fizice au crescut cu 20%.