Tractoarele vor aduce un câştig de aproape 3 mil. euro în conturile IRUM din Reghin

Autor: Laurentiu Cotu 20.05.2012

Compania IRUM din Reghin, producător de utilaje agricole şi forestiere, mizează în acest an pe un profit net de 12,5 mil. lei (2,8 mil. euro), la o cifră de afaceri de 75,5 mil. lei (peste 17 mil. euro).

Compania şi-a bugetat pentru acest an afaceri mai mari cu 12% faţă de 2011, susţinute de creşterea pieţei şi de investiţiile finalizate în anii anteriori. În primul trimestru al acestui an, IRUM a consemnat o creştere de 5% a afacerilor, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Trendul pieţei în primul trimestru al acestui an a fost unul crescător. Apreciem o evoluţie pozitivă a pieţei pentru întreg anul în curs, mizând în 2012 pe un profit de 12,5 milioane de lei", a declarat pentru ZF Transilvania Mircea Eugen Oltean, director general al IRUM Reghin.

 

Derulează investiţii de peste 3,5 milioane de euro

Compania este specializată în fabricarea tractoarelor, a utilajelor TAF (Tractoare Articulate Forestiere), dar şi a altor utilaje agricole şi forestiere, încărcătoare, transportoare, echipamente pentru întreţinerea drumurilor forestiere, producând totodată piesele aferente acestora. Comercializarea utilajelor se face prin intermediul punctelor proprii de vânzare şi distribuţie.

Capacitatea anuală de producţie a companiei din Reghin este de 2.360 de tone (utilaje, piese de schimb, piese turnate, etc.), iar anul trecut producţia a crescut cu 48%. Partenerii externi de afaceri ai IRUM sunt diverse firme de exploatare forestieră din Spania şi Bulgaria, dar şi diverşi producători de utilaje din Germania, Franţa şi Italia.

Ponderea exportului va ajunge în acest an la aproximativ 8% din totalul cifrei de afaceri a companiei.

IRUM derulează în prezent o investiţie de peste 3,5 milioane de euro ce constă în construirea şi dotarea unei fabrici de confecţii metalice, iar proiectul are ca termen de finalizare anul 2013.

Totodată, compania şi-a propus pentru acest an consolidarea activităţilor de reparaţii capitale pentru motoare diesel, în acest sens fiind inaugurată în primavară o unitate de reparaţii pentru motoarele diesel.

În urmă cu doi ani, IRUM a încheiat un parteneriat cu firma Minsk Tractor Works, astfel că în prezent la uzina din Reghin se produc tractoare agricole TAG sub licenţă Belarus.

Colaborarea a prevăzut construirea unei unităţi de producţie de 3.000 de metri pătraţi dotată cu o linie de montaj, instalaţii de aer, de ridicat, de evacuare a gazelor de eşapament, echipamente de manipulat, stand de încercări şi testări, diferite dispozitive pentru verificări asamblare pe linie.

 

Au făcut recrutări

Tractoarele agricole sunt comercializate pe piaţă sub denumirea TAG, iar preţurile încep de la 15.000 de euro plus TVA şi pot ajunge la 30.000 de euro în funcţie de dotări şi puterea motoarelor, conform unor informaţii anterioare furnizate de companie.

IRUM a ajuns în prezent la 396 de angajaţi după ce de la începutul anului au fost recrutaţi 19 oameni. Compania spune că va continua angajările în acest an şi caută ingineri mecanici, prelucrători prin aşchiere sau operatori de utilaje pentru prelucrări mecanice. Compania IRUM a fost înfiinţată în anul 1991, având ca principal domeniu de activitate fabricarea diferitelor maşini şi utilaje agricole şi forestiere.

Principalul acţionar al firmei este Mavriprod din Reghin cu o participaţie de 93,47%, restul acţiunilor fiind deţinute de persoane fizice.

Compania a finalizat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 67,7 mil. lei (circa 16 mil. euro), mai mult cu 63% faţă de anul anterior. Principalii competitori ai companiei sunt Camox Franţa, HSM Germania, Tim berjack SUA, Liebherr Germania.