Silaghi: Pe DN 79 se lucra cu toate forţele, la Vama Halmeu utilajele stăteau, deşi vremea era bună

Autori: Szasz Jutka , Liliana Iedu 21.05.2012

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că a constatat că pe unele tronsoane se lucreză chiar şi duminica, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am fost pe traseul Satu Mare - Oradea - Arad - Timişoara. Sunt companii care îşi fac datoria, nu am să le dau numele, dar pe DN 79, care leagă Oradea de Arad, duminică, la ora 16.00, se lucra cu toate forţele. În acelaşi timp am constatat că la Vama Halmeu (judeţul Satu Mare - n.r.), utilajele stăteau, deşi vremea era bună de lucru, iar termenul de execuţie este apropiat. Se pare că acolo vom avea probleme", a afirmat Silaghi.

El a spus că prima sa vizită oficială în calitate de ministru a fost în judeţul Cluj, unde a constatat că sunt probleme pe şoseaua de centură şi unde vor urma sancţiuni.

"Pima vizită oficială făcută în calitate de ministru a fost la Cluj, unde am văzut şoseaua de centură, lucrare recepţionată şi care are un pod de desene animate. Începe şi se termină brusc, nu duce nicăieri. Mai am multe semnale de genul acesta. Evident că vor urma sancţiuni. Nu putem închide ochii în faţa celor care nu îşi respectă contractele", a spus el.

Ministrul Transporturilor a afirmat că într-o viitoare vizită în zona de vest a ţării va parcurge principalele tronsoane pentru a vedea exact unde se lucrează şi unde nu îşi respectă constructorii termenele de execuţie a lucrărilor.