Studiu: Femeile-manager sunt mai tolerante decât bărbaţii, dar prea lente în luarea deciziilor

Autor: Corina Mirea 21.05.2012

Eficacitate, orientare către îndeplinirea sarcinilor, acurateţe în ceea ce priveşte luarea deciziilor şi deschidere către inovaţie sunt doar câteva dintre elementele pe care un bun lider trebuie să le aibă în „pachetul” de competenţe şi pe care femeile manager au început să le stăpânească la acelaşi nivel ca bărbaţii din poziţiile de conducere, potrivit unui studiu efectuat de Target Executive Search, o firmă locală care face recrutări pentru posturi de middle sau top management.

„În ultimii doi sau chiar trei ani, asistăm la o pondere tot mai mare a femeilor în conducerea organizaţiilor. Chiar cea mai mare companie de petrol şi gaze de pe plan local este condusă de o femeie”, a spus Felicia Beldean, managing partener România al Target Executive Search.

Femeile care ocupă posturi de conducere din cadrul companiilor sunt percepute de către angajaţii acestora ca fiind la fel de eficiente, orientate către îndeplinirea obiectivelor profesionale şi deschise către nou precum sunt şi bărbaţii manageri.

Dintre cele 132 de răspunsuri valide ale angajaţilor din 92 de multinaţionale şi 37 de companii româneşti cu privire la rolul femeii în poziţiile de conducere, peste 50% au spus că femeile manageri depun mai mult efort pentru a îndeplini sarcinile de serviciu şi sunt mai tolerante decât bărbaţii aflaţi pe un post similar.

„Într-adevăr, poate femeile tolerează mai multe angajaţilor, dar cred că în privinţa îndeplinirii obiectivelor, ele pun presiune pe aceştia pentru a ajunge la rezultatul dorit”, a adăugat Felicia Beldean. 

În ceea ce priveşte relaţionarea cu angajaţii, aproximativ 70% dintre respondenţi au fost de părere că femeile socializează mai bine şi sunt mai dispuse în a dezvolta relaţii în interiorul organizaţiilor decât sunt bărbăţii.

Potrivit studiului, managerii bărbaţi sunt mult mai rapizi când vine vorba despre luarea deciziilor, 45,5% dintre cei care au răspuns chestionarului fiind de părere că femeile nu pot lua decizii cruciale într-un interval scurt de timp. 

În legătură cu recomandările oferite de către Parlamentul European mediului de business internaţional care cer creşterea ponderii femeilor în poziţii de conducere până la 30% pentru anul 2015, aproximativ 50% dintre angajaţi au spus că iniţiativa este una benefică pentru sectorul de afaceri, iar 30% au fost de părere că în prezent România ar avea nevoie de o astfel de lege.

Printre cele mai importante firme de executive search de pe plan local se mai numără Pedersen&Partners, Leadership Development Solutions, K.M. Trust& Partners, Hill International, Amrop, Stanton Chase sau SpenglerFox.