Economia Chinei ar putea ateriza dur

Autor: Andrei Cîrchelan 24.05.2012

Banca Mondială (BM) a avertizat că economia Chinei, a doua ca mărime la nivel mondial, încetineşte abrupt, ceea ce riscă să afec­teze economia mondială, unde China are o influenţă foarte mare, scrie La Tri­bune.

Analistul economic Marc Faber spunea recent, citat de CNBC, că pro­­blema Greciei este "nese­mni­fi­cativă" com­parativ cu impactul pe care l-ar putea avea o încetinire a creş­terii economice chineze asupra eco­nomiei globale. "Cred că cel mai mare risc este China, pentru că Grecia e o eco­nomie nesemni­ficativă. Da, datorează bani, dar pieţele ştiu că Grecia e falimentară. Banca Centrală Euro­peană va putea susţine Grecia, iar contribuabilii europeni vor achita factura", spune Faber, care este cunoscut pentru prognozele corecte asupra evoluţiei pieţelor. Încetinirea creşterii eco­no­mice în China, dacă duce spre rece­siune, ar putea avea un impact du­reros asupra creşterii Produsului In­tern Brut global, la care China con­tribuie cel mai mult în prezent, po­trivit unui raport recent al Fondului Monetar Inter­naţional. FMI estimează că în perioada 2010-2013, China va furniza 31% din PIB-ul global, comparativ cu 8% în anii '80.

BM estimează că economia Chinei va creşte cu doar 8,2% în 2012, comparativ cu 9,2% în 2011 şi 10,4% în 2010. A doua economie a lumii îşi bazează creşterea pe exporturi, în principal către Europa, ceea ce înseamnă că problemele economice din pieţele către care exportă au un impact şi asupra PIB-ului chinez. Ca atare, BM le cere autorităţilor chineze să ia măsuri pentru a stimula creşterea econo­mică prin încurajarea con­sumului intern, adică să extindă cheltuielile bugetare, să majoreze salariile, să scadă taxele şi să extindă măsurile de protecţie socială.

Pe de altă parte, această înce­tinire poate fi de bun augur, în măsura în care reprezintă echili­brarea unei economii care se supra­încălzea. "Pe termen scurt, China trebuie să susţină economia pentru a se asigura de o aterizare uşoară", notează BM într-un raport în care analizează economiile asiatice. Instituţia asigură, însă, că există "suficient spaţiu de manevră pentru a răspunde acestei crize".