Ponta l-a demis pe şeful Inspectoratului de Stat pentru Construcţii

Autor: Thomas Dinca 24.05.2012

Adrian Balaban-Grăjdan a fost demis de premierul Victor Ponta de la conducerea Inspectoratului de Stat pentru Construcţii (ISC) din cauza "comportamentului" său, şeful instituţiei luând decizii fără să îl informeze pe primul-ministru, a anunţat, joi, Guvernul.



"În această dimineaţă, primul-ministru Victor Ponta, a luat decizia demiterii şefului Inspectoratului de Stat pentru Construcţii, Constantin Adrian Balaban-Grăjdan. Începând de astăzi, Balaban-Grăjdan nu va mai activa în această funcţie. Decizia a fost luată din cauza comportamentului şefului ISC, care a luat decizii fără să-l informeze pe primul-ministru, deşi instituţia pe care o conduce se afla în subordinea primului-ministru. În scurt timp, va fi asumată o noua numire la conducerea acestui Inspectorat", transmite Guvernul printr-un comunicat.

Decizia a fost luată de premier după ce Constantin Grăjdan, numit la ISC la 18 mai, a decis retragerea instituţiei din procesul "Trofeul Calităţii" al fostului premier Adrian Năstase.

Miercuri, procurorii DNA au făcut percheziţii la Inspectoratul de Stat în Construcţii, de unde au ridicat documente

Acţiunea procurorilor a fost declanşată după ce ISC a trimis instanţei supreme un punct de vedere prin care arăta că nu se constituie parte civilă în "Trofeul calităţii", pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil.

ISC a depus, marţi, la dosarul "Trofeul calităţii", un document semnat de şeful instituţiei, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituţia nu se constituie parte civilă în această cauză. În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit "Trofeul Calităţii în Construcţii", în bugetul instituţiei nu a fost înregistrat vreun prejudiciu.

Totodată, ISC a arătat că evidenţele contractelor cu instituţia nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil, cerând instanţei supreme să aibă în vedere şi raportul Curţii de Conturi privind activitatea inspectoratului pentru anul 2004.

În documentul depus la instanţă se mai arată că ISC nu a efectuat niciun fel de servicii de organizare a evenimentului "Trofeul Calităţii în Construcţii" şi că toate contractele invocate au fost încheiate de structuri organizatorice fără personalitate juridică aflate în subordinea inspectoratului, astfel că, neavând delegare de competenţe din partea ordonatorului de credite bugetare, acele convenţii sunt nule din punct de vedere juridic.

ISC a menţionat că structura bugetară a instituţiei nu avea aprobată posibilitatea legală de a încasa venituri rezultate din acest tip de activităţi şi că din evidenţele interne ale compartimentelor de specialitate nu rezultă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil.

Joi dimineaţă, într-o postare pe blogary semnată de fostul consilier al lui Sebastian Lăzăroiu, Mirel Axinte, este redată următoarea cronologie: 7 mai - Cabinetul Ponta depune jurământul; 8 mai - prima şedinţă de Guvern condusă de Ponta. ISC trece din subordinea Ministerului Dezvoltării în cea a Guvernului, iar inspectorul general e numit şi demis de premier; 11 mai - este demisă Ruxandra Carmen Berszan de la şefia ISC; 18 mai (vineri) - Ponta semnează decizia de numire a lui Constantin Grăjdan în funcţia de inspector general al ISC. Decizia este publicată în aceeaşi zi; 21 mai (luni) - prima zi de lucru a lui Grăjdan la ISC; 22 mai (marţi) - Grăjdan semnează adresa către ICCJ prin care retrage Inspecţia din procesul lui Adrian Năstase şi susţine că nu există prejudiciu; 22 mai - adresa e depusă în instanţă, oamenii lui Năstase împart presei copii.

În 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către ICCJ, în dosarul "Trofeul calităţii", în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În acelaşi dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată la şase de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an.

Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici au primit fiecare câte şase ani de detenţie, la care s-a aplicat un spor de un an.

Decizia din ianuarie nu este definitivă, fiind contestată la completul de cinci judecători al instanţei supreme.

O decizie este aşteptată în 30 mai.