De ce Vestul deţine încă supremaţia şi ce ne spune istoria despre viitor (III)
Continuăm publicarea unor fragmente din cartea istoricului Ian Morris, în curs de apariţie la Editura Polirom. Ian Morris vede evoluţia umanităţii într-o manieră cvasideterministă, în care geografia condiţionează dezvoltarea socială, iar aceasta din urmă schimbă înţelesurile geografiei. Ciclurile identificate în istorie îl conduc la concluzia că Estul trebuie să răstoarne supremaţia Vestului în următorul secol. Totodată lumea globalizată şi evoluţia tehnologică vor face însă ca acest pattern fundamental în istoria umanităţii, conform căruia Estul şi Vestul se succedă ca modele civilizaţionale, să devină caduc, iar geografia să îşi piardă pentru prima dată relevanţa în înţelegerea istoriei.
Pe linia a ceea ce consider a fi uzanţa generală, în această carte voi folosi cuvântul Vest pentru a descrie societăţile care provin din aceste nuclee situate la limita vestică a Eurasiei, de altfel, cele mai vechi. Cu mult timp în urmă, Vestul s-a extins din nucleul originar situat în sud-vestul Asiei, înglobând bazinul mediteranean şi Europa, iar în ultimele secole şi America şi Australasia. Aşa cum sper că va reieşi în mod clar, definiţia "Vestului" conform acestei uzanţe generale (şi nu identificarea unor valori "vestice" presupus unice, cum ar fi libertatea, raţiunea, toleranţa şi apoi punerea în discuţie a sursei acestor valori şi a zonelor lumii în care sunt prezente) are consecinţe majore pentru înţelegerea lumii în care trăim. Scopul meu este de a înţelege de ce mai curând anumite societăţi care provin din nucleul vestic originar - în special cele din America de Nord - domină astăzi globul şi nu alte societăţi din zone diferite ale Vestului, societăţi care provin din alte nuclee sau, de ce nu, chiar nici una dintre societăţi.
Societăţile provenind din alte nuclee - un nucleu sud-estic din Noua Guinee de astăzi, unul sud-asiatic din Pakistanul modern şi nordul Indiei, unul african din estul Deşertului Sahara şi două nuclee din Lumea Nouă, din Mexic şi Perú - îşi au propriile istorii fascinante. În cele ce urmează, voi face adeseori referire la acestea, dar mă voi concentra cât de mult voi putea asupra comparaţiilor dintre Est şi Vest. Argumentul meu este acela că, de la sfârşitul Erei Glaciare, cele mai dezvoltate societăţi ale lumii au fost aproape întotdeauna cele provenite fie din nucleul originar vestic, fie din cel originar estic. În timp ce versiunea în care Albert merge la Beijing este o alternativă plauzibilă pentru prezenţa lui Looty la Balmoral, Albert la Cuzco, Delhi sau Noua Guinee nu sînt. Astfel, cel mai eficient mod de a explica de ce Vestul deţine supremaţia este acela de a avea permanent în vizor comparaţia dintre Est şi Vest. Este exact ceea ce am făcut.
Dar a scrie o carte în acest fel implică un anumit preţ. O relatare mai cuprinzătoare, care să studieze fiecare regiune a lumii, ar fi mai bogată şi mai nuanţată şi ar oferi aprecierea cuvenită culturilor din Asia de Sud, America şi alte regiuni pentru contribuţia adusă civilizaţiei. Dar o asemenea versiune globală are şi neajunsuri, în special lipsa de focalizare, şi ar fi nevoie de şi mai multe pagini decât cele ale cărţii pe care am scris-o. Samuel Johnson, cel mai pătrunzător gânditor al Angliei secolului al XVIII-lea, remarca odată, în timp ce toată lumea admira poemul Paradisul pierdut,că "Nimeni nu şi-a dorit vreodată să fie mai lung". Presupun că ceea ce este valabil pentru Milton este încă şi mai valabil pentru orice ar urma să realizez eu.
Dacă geografia a oferit cu adevărat o explicaţie a istoriei de tipul teoriei blocajului pe termen lung al lui Herodot, aş putea încheia destul de repede această carte după ce aş pune în evidenţă faptul că domesticirea şi cultivarea au început în nucleul vestic în jurul anului 9500 î.Hr., iar în nucleul estic în jurul anului 7500. Dezvoltarea socială vestică şi-ar fi menţinut avansul de 2.000 de ani faţă de cea estică, iar Vestul ar fi trecut deja prin revoluţia industrială, în timp ce Estul încerca încă să inventeze scrisul. Dar, evident, acest lucru nu s-a întîmplat. După cum vom vedea în capitolele ce urmează, geografia nu a blocat istoria, fiindcă avantajele geografice se pot transforma întotdeauna în dezavantaje până la urmă. Determină dezvoltarea socială, dar, pe parcurs, dezvoltarea socială modifică sensul geografiei.
Odată cu parcursul ascendent al dezvoltării sociale, nucleele se dilată, uneori prin migraţie, alteori prin imitaţie sau prin inovaţii independente ale vecinilor. Tehnicile care au funcţionat bine într-un centru mai vechi - fie că aceste tehnici se traduceau prin agricultură sau organizarea vieţii rurale, a oraşelor şi statelor, a marilor imperii, fie că însemnau industria grea - s-au răspîndit în noile societăţi şi noile medii. Uneori aceste tehnici au înflorit în noua ambianţă, alteori doar au supravieţuit, iar în alte cazuri, pentru a funcţiona, a fost necesar să treacă prin modificări enorme.
Din volumul cu acelaşi titlu, în curs de apariţie la Editura Polirom. Traducere de Irina Vainovski-Mihai şi Miruna Voiculescu