MKB Romexterra Leasing vrea să diminueze capitalul cu 22,6 milioane lei, la 19,1 milioane lei

Autor: Adrian Dumitrache - Mediafax 24.05.2012

Acţionarii MKB Romexterra Leasing vor discuta, la 18 iunie, diminuarea capitalului social cu 22,6 milioane de lei, de la 41,7 milioane de lei la 19,1 milioane de lei, pentru acoperirea pierderii reportate, potrivit datelor companiei.

Operaţiunea va avea loc prin reducerea valorii nominale a acţiunilor cu 20 lei, la 17 lei/titlu.

În martie, acţionarii companiei au decis majorarea capitalului social cu 9,1 milioane de lei, dar aporturile au însumat 8,6 mlioane de lei.

În urma operaţiunii, capitalul MKB Romexterra Leasing s-a majorat de la la 33,1 milioane de lei la 41,7 milioane de lei.

Înfiinţată în anul 2003, compania de leasing este controlată de MKB Romexterra Bank cu 94,78%, restul titlurilor revenind unui număr de patru firme, cu 5,09%, şi 14 persoane fizice, care au o cotă de 0,12%.

În 2010, societatea a raportat pierderi de 7,3 milioane de lei, la venituri totale de 125,6 milioane de lei.

Grupul Romexterra a fost preluat în 2006 de banca maghiară MKB, o filială a grupului german Bayerrische Landesbank.