Medicii încep să prescrie electronic, iar consumul de pastile va fi strict monitorizat

Autor: Ioana David 24.05.2012
Prescrierea de medicamente de către medici va fi urmărită mai strict odată cu introducerea reţetei electronice, astfel că nu vor putea fi prescrise pastile dacă se depăşeşte doza maximă indicată sau sunt contraindicate într-o afecţiune. Aceasta este principala modificare adusă de proiectul prescripţiei electronice, proiect al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) ce va fi implementat începând din luna iunie.

 

 

 

Prescrierea electronică înseamnă că medicii de familie vor completa reţetele pe calculator, alegând dintr-o listă predefinită medicamentele şi dozajul corespun­ză­tor, apoi vor tipări reţeta pe care o vor înmâna pacientului.

 

 

 

Acesta va merge cu documentul la farmacie, acolo unde farmaciştii vor scana codul de bare şi vor putea valida în sistemul electronic eliberarea medicamentelor. În cazul în care medicul va încerca să elibereze medicamente contraindicate în afecţiunea pe care a trecut-o pe reţetă, sistemul nu va permite eliberarea documentului. Dorin Ionescu, preşedintele interimar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a dat ca exemplu tratamentul pentru hipertensiunea arterială, una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale românilor. În prima treaptă de tratament pot fi folosite aproximativ 20 de medicamente, în anumite doze. Dacă se depăşesc aceste doze, nu se poate elibera reţeta.

 

 

 

Lunar, în România se eliberează peste 3,4 milioane de reţete, iar proiectul reţetei electronice se finanţează din bani europeni, fiind estimat la peste 10 mil. euro.

 

 

 

Trecerea la prescrierea electronică a medicamentelor nu va însemna dispariţia reţetelor pe hârtie, iar schimbările se vor produce treptat în sistem, pentru pacienţi urmând să fie minore.

 

 

 

"Reţeta va fi şi fizică, în format de hârtie, asemănă­toare modelului actual. Nu ne dorim ca lucrurile să se schimbe radical", a mai spus Dorin Ionescu. El a fost prezent la evenimentul "Prescripţia electronică - etapă în modernizarea sistemului de sănătate românesc".

 

 

 

Noul mod de prescriere este valabil numai pentru medicii de familie şi farmacii şi urmează să fie implementat până la sfârşitul anului. Reţetele electronice vor începe probabil să fie aplicate din iunie, după cum anunţase CNAS anterior.

 

 

 

El a precizat faptul că reţetele electronice vor uşura procesul de prescriere a medicamentelor, se vor evita erorile de prescriere, dar şi dificultăţile de citire.

 

 

 

Implementarea reţetei electronice ar trebui să fie urmată de cea a cardului de sănătate şi a dosarului electronic, toate acestea făcând parte din proiectul de informatizare a sănătăţii.

 

 

 

Farmaciştii sunt însă de părere că era mai bine dacă se pornea cu dosarul electronic, cel care va conţine istoricul medical al pacientului.

 

 

 

"N-ar trebui pornit cu prescripţia electronică, ci cu dosarul electronic. În aceste condiţii, toată lumea ar şti pe ce se bazează", a spus o farmacistă din Bucureşti care a adăugat că face această meserie de 21 de ani şi că se teme că implementarea acestui sistem va aduce haos, aşa cum s-a mai întâmplat în sănătate când a fost implementat SIUI. SIUI - sistemul informatic unic integrat - reprezintă o bază de date cu care lucrează medicii şi spitalele.