Scenariul Citigroup: Grecia va părăsi zona euro pe 1 ianuarie 2013. Cum ar putea să piardă România finanţări de 12,9 miliarde de euro

Autor: Gândul 26.05.2012

Grecia va păsări zone euro pe 1 ianuarie 2013, susţin economiştii Citigroup, a doua cea mai mare bancă din lume după valoarea tranzacţiilor valutare operate. Ieşirea statului elen din zona euro este în prezent o variantă luată în calcul de tot mai mulţi analişti care încearcă să estimeze impactul pe care o astfel de decizie l-ar putea avea asupra economiei europene.

"Ar fi ceva extrem de scump şi foarte riscant, dar face parte dintre opţiunile tehnice pe care suntem nevoiţi să le luăm în calcul", a precizat Christine Lagarde, directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Criza politică din Grecia, nevoită să organizeze o nouă rundă de alegeri deoarece scrutinul precedent a "produs" un parlament fragmentat, incapabil să numească şi să susţină un executiv, continuă să fie resimţită pe pieţele financiare internaţionale.

Summit-ul care a avut loc miercuri la Bruxelles nu a fost de natură să le dea încredere investitorilor. "Acest summit nu m-a dezamăgit. Nu au promist absolut nimic şi exact asta au livrat", a declarat Gary Jenkins, şeful departamentului de analiză financiară de la Swordfish Research, citat de The Daily Mail.

Cât va costa Grexitul

Michael Saunder, economist la Citigroup, susţine că probabilitatea ca statul elen să părăsească blocul monetar european în următoarele 12-24 de luni este de 50-57%. Într-un text transmis clienţilor, Saunders, un apropiat al economistului-şef al Citigroup Willem Buiter, a atras atenţia că deprecierea noii monede adoptate de Grecia va fi, pe termen foarte scurt, de circa 60%.

Mai mult, un Grexit ar declanşa "un val imens, dar controlabil, de contagiune în Europa". "Ne aşteptăm ca ieşirea Greciei din zona euro să fie urmată de o serie de politici îndreptate către evitarea unui colaps în stil domino al sistemului bancar", se arată în textul economistului, citat de The Daily Mail.

Citiţi mai multe detalii pe www.gandul.info