Retailerul Inditex, proprietarul Zara, este pe cale să devină cea mai valoaroasă companie din Spania

Autor: Marius Oncu 29.05.2012

Inditex, deţinută în proporţie de 59% de fondatorul Amancio Ortega, cel mai bogat om din Spania, a depăşit pentru scurt timp luni Telefonica, ambele companii fiind cotate uşor peste 43 miliarde de euro marţi dimineaţa.

Evoluţia Inditex vine în contextul vânzărilor foarte slabe ale sectorului de retail în Spania. În aprilie, a 22-a lună de declin, vânzările au scăzut anual cu aproape 10%.

Acţiunile Inditex, listate în 2001 la bursa din Madrid la preţul de 14,7 euro, au ajuns în prezent la aproape 69 de euro. Compania este printre puţinele din Spania care au reuşit să-şi crească valoarea pe parcursul a un an, cu circa 10%.

Acţiunile Telefonica au pierdut 43% într-un an, furnizorul de servicii de telefonie fiind afectat de condiţiile dificile de pe piaţa spaniolă, dar şi de îndatorarea de 57,1 miliarde de euro.

Banco Santander, cea mai mare bancă din Spania după active, se află pe poziţia a treia în compoziţia indicelui bancar Ibex 35, cu o valoare de 42,6 miliarde de euro, în urma unui declin de 44,7% într-un an.

Inditex a deschis anul trecut 411 magazine la nivel global, mai mult de unul pe zi, iar profitul a urcat de la 1,73 miliarde de euro la 1,93 miliarde de euro.

În România, reţeaua Inditex numără 72 de magazine, potrivit companiei, cu brandurile Zara, Pull&Bear, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home şi Massimo Dutti.