Preţul corect al carburanţilor? Cu 20 de „bănuţi“ mai mare, crede fostul şef al Lukoil

Autor: Alexandra PELE 31.05.2012
Carburanţii ar trebui să fie mai scumpi cu 20 de bani pe litru pentru ca preţul să fie corect, a declarat Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România şi actualul reprezentant al lui Vagit Alekperov, preşedintele grupului petrolier cu sediul la Moscova, în cadrul unui interviu la Gândul LIVE.
Tampiza a subliniat că în absenţa unui preţ corect, alternativa este retragerea de pe piaţa românească. "Noi totuşi suntem într-o piaţă a Uniunii Europene care ne impune accize, ne impune taxă pe valoare adăugată, ba mai mult de atât, ne impune şi preţul la resurse energetice.
Aţi văzut, niciun investitor nu poate să vină să cheltuiască bani grei într-o ţară unde produsul lui se vinde mai ieftin decât în altă ţară. Am avut o perioadă în care am vândut benzină cu minus 100 de dolari faţă de cea cumpărată de la uzină. Noi puteam să ne ducem în altă parte. Ce presiuni politice ar fi fost dacă am fi plecat cu resursele?
Lăsam ţara fără carburanţi", a explicat reprezentantul Lukoil. Singura companie petrolieră din România care are profit este în momentul de faţă OMV Petrom, cel mai mare producător şi distribuitor de carburanţi de pe piaţa locală. Anul trecut, compania a înregistrat un profit record de 887 de milioane de euro, cel mai mare profit înregistrat vreodată în România. Fostul şef al Lukoil România a mai spus că preţul carburanţilor fără taxe este mai mare în România decât în Austria deoarece productivitatea muncii este mai scăzută la noi, iar companiile petroliere nu au climat propice pentru a investi în eficientizarea procesului de producţie. "Dacă vrem investiţii trebuie să favorizăm climatul investiţional, dar cu presiunile pe care le avem acum din toate părţile, eu vă spun, România rămâne în cinci ani fără industrie de prelucrare a ţiţeiului", a mai declarat Tampiza.