Mărturisire/ de Mateiu I. Caragiale

Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale,

Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăţi,

Pe ea boarea nu adie, veşnic dorm undele-i pale,

Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăţi.

Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină,

Edera şi muşchiul verde zidurile-i năpădesc,

Strajă a singurătăţii trist veghează pe colină,

Şi în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc.

Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge,

Spulberată-i fu mireasma de-al restriştii aprig vânt,

E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge,

E o candelă uitată ce se stinge pe-un mormânt.

Din volumul Pajere, editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1936