Bursele externe au fost lovite puternic în ultima lună, iar semnalele sunt tot mai proaste

Autor: Adrian Cojocar 03.06.2012

Nicio bursă de pe plan internaţional nu a scăpat de corecţiile din luna mai, cele dezvoltate marcând pierderi de până la 10%, în timp ce pieţele emergente au cunoscut deprecieri de până la 30%.

Indicele american S&P 500 a pierdut luna trecută 8,3%, în timp ce bursa germană s-a corectat cu 10,5%. Cea mai lovită de scăderi a fost bursa din Grecia, care a pierdut 30% numai în ultima lună, iar indicele bursei din Rusia a căzut cu 28%, scădere pusă şi pe seama ieftinirii înregistrate de materiile prime, cum ar fi produsele petroliere.

Principalele semnale de îngrijorare au fost deteriorarea indicatorilor economici din zona euro, precum şi temerile investitorilor legate de influenţa acestora asupra statelor îndatorate din zona euro care au puţine pârghii la îndemână pentru a susţine creşterea economică.

În ultima lună analiştii au fost surprinşi în mod negativ de datele economice care au venit nu numai de pe plan european, dar şi din China, respectiv de pe continentul american.

Din cauza înrăutăţirii situaţiei economice, agenţiile de rating au umblat din nou la ratingurile unor state europene şi au accentuat temerile investitorilor care au vândut mai mult în panică la finele săptămânii trecute.

Indicele american S&P 500 a scăzut vineri pentru prima dată în ultimele şapte luni sub media sa mobilă din ultimele 200 de şedinţe, fapt ce reprezintă un semnal puternic pentru anumite categorii de investitori, astfel că unii analişti se aşteaptă ca luni unele fonduri de investiţii să-şi reducă în mod automat poziţiile pe care le deţin pe burse putând trage din nou pieţele în jos.

De obicei când indicele scade sub media sa mobilă şi se confirmă, în sensul că rămâne sub medie pentru câteva zile, investitorii percep acest lucru ca pe o intrare a pieţei pe tendinţă descendentă de durată şi preferă să evite bursele până când indicele nu-şi depăşeşte din nou media sa mobilă.