UE a lansat campania "E dreptul tău! Acţionează! " de informare a consumatorilor din România

Autor: Valentin Busuioc 05.06.2012

"Legislaţia comunitară stabileşte drepturi pentru consumatori, dar crearea cadrului legal este doar primul pas spre împuternicirea consumatorilor", a declarat comisarul european, într-un mesaj video adresat la conferinţa de lansare de la Reprezentanţa Comisiei Europene din Bucureşti, adăugând că, pentru ca drepturile consumatorilor din România să funcţioneze în practică, ele trebuie cunoscute şi susţinute.

John Dalli a precizat că Eurobarometrul realizat de UE în România arată că, dintre consumatorii cu vârste de 24-39 de ani chestionaţi, 79% doresc să ştie mai multe despre drepturile lor în situaţia în care vor să returneze un produs cumpărat on-line. De asemenea, 78% dintre ei vor să fie mai informaţi despre plăţile pentru creditul contractat care includ costuri suplimentare neprevăzute. Tot odată, 75% din subiecţi caută să afle cât mai multe lucruri în cazul în care pachetul de călătorie diferă substanţial faţă de prezentarea din broşură.

Pe de altă parte, conform Eurobarometrului, 37% din consumatorii români nu au încredere în bănci, 34% privesc cu scepticism agenţiile de turism sau tour-operatorii, iar 27% dintre ei împărtăşesc aceeaşi opinie faţă de operatorii de telefonie.

La eveniment, au participat şi Valeriu-Dan Dionisie (reprezentantul Directoratului General pentru Sănătate şi Consumatori din Comisia Europeană), actriţa Daniela Nane (ambasadorul campaniei) şi Roxana Dumbravă (reprezentant al consorţiului format din Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, şi Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România).

Valeriu-Dan Dionisie a explicat că demersul CE este avantajos atât pentru consumatori, cât şi pentru mediul de afaceri.

"Din perspectiva Comisiei Europene, conumatorii sunt actori esenţiali în impunerea unui mediu economic perfectibil şi în stimularea creşterii economice a Uniunii Europene", a declarat Dionisie, care a adăugat că studiile recente ale Comisiei au relevat faptul că aproximativ 56% din PIB-ul Uniunii Europene este folosit la consum.

Potrivit lui Valeriu-Dan Dionisie, România ocupă primul loc atât la procentajul de consumatori care nu fac plângeri la autorităţile competente când se confruntă cu probleme (59% din cei chestionaţi), cât şi la cel al consumatorilor care sunt de părere că autorităţile române pentru controlul calităţii produselor funcţionează eficient (91% din respondenţi).

Actriţa Daniela Nane a expus mesajul-cheie al campaniei - "Ştii cine eşti tu?" - şi trei spoturi cu scopul de a educa şi informa consumatorii în trei situaţii problematice: returnarea cumpărăturilor on-line, transparenţa pachetelor de vacanţă şi respectarea garanţiei produselor.

Roxana Dumbravă a prezentat asociaţii ale consumatorilor din diverse state europene: "Test Achats" (Belgia), "Stiftung Warentest" (Germania), "Consumentenbond" (Olanda) şi "Which?" (Marea Britanie).