Dialog cu Silviu Oltean, un tată de fluture/ de Alexandru Ciolan
În joia din Săptămâna Luminată 2012, Teatrul de pe Lipscani a găzduit premiera spectacolului "Fluturi şi oameni" al lui Silviu Oltean (regia, scenariul), component al trupei PassePartout Dan Puric, "actor invitat" al Teatrului Naţional Bucureşti, de trei ori suflet: de artist, de părinte şi de copil.
Despre lumea fluturilor, despre ingenuitatea privirii de copil care nu moare în noi decât atunci când murim sufleteşte, despre spectacol şi alte câteva lucruri la fel de lipsite de importanţă vom vorbi cu Silviu Oltean (ardelean de obârşie).
- O să mă prefac că nu ştiu de ce ţi se spune aşa (există şi un Silviu "Mic") şi o să te întreb: cât de mare eşti…? Cât de mare e copilul din tine?
- Copilul din mine e mai mare decât mine şi eu sunt mai mic decât el. Adică, sufletul de copil din mine e mai mare decât mine, Silviu Mare, dar eu fiind un om matur pot să am grijă de el.
Fiind mai mare şi mai vechi în trupă, când a venit un Silviu care era mai mic ca vârstă, a început să mi se spună Silviu Mare. Atunci am început să realizez că de fapt sunt cu câţiva ani mai mare decât colegii mei.
Pe urmă ne-am amuzat pe tema asta şi într-o zi i-am spus lui Silviu Mic să nu fie supărat, că într-o zi o să ajungă şi el cel Mare, or să înceapă să-l doară spatele, genunchii, părul creţ şi des ca o perie (cum era şi al meu), încet, încet o să-l părăsească, o să mai pună câteva kilograme şi o să ajungă şi el Mare.
Asta e povestea lui Silviu Mare.
- "Fluturi şi oameni" a încolţit şi a crescut înainte de naşterea fetiţei tale?
- A încolţit înainte de naşterea fetiţei mele, dar a înmugurit şi crescut odată cu ea.
- Este un spectacol pe care l-ai realizat cu gândul la ea sa ureprezintă o manifestare exclusivă a personalităţii tale?
- Acest apectacol l-am creat cu gândul la toţi copiii şi la toţi adulţii care mai au o fărâmă de copilărie în suflet. Timp de o oră şi zece minute copii, părinţi şi bunici se vor bucura împreună de o feerie teatrală şi muzicală, care pentru copii este o continuare a imaginaţiei lor, iar pentru adulţi este o întoarcere frumoasă în lumea de basm a copilăriei.
- Eşti un om de echipă? Cum ţi-ai ales colegii de spectacol (trupa are mult mai mulţi membri), după afinităţile sufleteşti sau în funcţie de performanţele tehnice?
- Dacă ar fi fost după mine, cred că i-aş fi ales pe toţi. Cred că mi-am ales colegii în funcţie de nevoile acestui spectacol, în funcţie de rolurile care li se potriveau cel mai bine. Şi nu am greşit, veniţi să-i vedeţi, sunt... de basm.
- Ce rol a jucat în evoluţia ta artistică întâlnirea cu maestrul Dan Puric? Crezi că a activat latenţe care altfel ar fi rămas adormite?
- O, da!, această întâlnire deloc întâmplătoare şi toate discuţiile, toate cursurile de pantomimă, balet, step, dansuri populare, arte marţiale, lucrul cu copiii hipoacuzici şi nu numai, au avut un rol hotărâtor în evoluţia mea artistică. Am să-l citez pe maestrul maestrului Puric, Dem Rădulescu, care zicea aşa: "Gică, eu nu învăţ privighetoarea să cânte, îi aranjez doar aripile".
- În final am să-ţi pun una dintre întrebările inutile care încep cu "dacă": Dacă ai fi avut la dispoziţie fără restricţii, să zicem, infrastructura Teatrului Naţional, dacă nu aţi fi alergat contracronometru printre atâtea şi atâtea alte obligaţii şi proiecte, dacă te-ai fi, dacă v-aţi fi concentrat exclusiv asupra "Fluturilor", cum ar fi arătat spectacolul? Altfel spus: ce ai fi vrut să conţină spectacolul şi nu conţine, cum ai fi vrut să fie, în condiţii ideale, şi nu este?
- Eu sunt mulţumit de spectacol aşa cum este el. Poate tocmai din aceste neajunsuri s-a născut (fără modestie) această minunăţie de spectacol. Desigur, sunt multe lucruri tehnice care s-ar fi putut face, dar conţinutul, povestea ramânea la fel sau poate că ne risipeam în amănunte tehnice şi uitam de esenţa acestui spectacol.
- Următorul proiect…? Vei surprinde propunând ceva diferit de universul copilăriei sau te simţi prizonier al lui, veşnic recidivist?
- Nu ştiu care e următorul proiect, dar cu siguranţă voi fi eu însumi surprins când voi afla. Am fost surprins când am aflat că voi face un spectacol cu deţinuţii de la Jilava. Am fost şi mai surprins când mi s-a propus să fac un spectacol despre mineri într-o peşteră. Şi le-am făcut foarte bine.
Cu "Fluturi şi oameni" a fost altceva, spectacolul mocnea în mine, nu am vrut să surprind, am vrut să-i bucur pe cei care îl vor vedea, îşi are rădăcinile în copilăria mea şi în lucrul cu copiii.
Nu sunt prizonier, dar recidivez întorcându-mă mereu cu drag în lumea inocentă, pură a copilăriei.
Această lume plină de sensibilitate, gingăşie şi iubire merită să fie adusă pe scenă.
Vă aştept, vă aşteptăm să retrăim împreună, de pe scenă şi din sală, copilăria alături de copii şi nepoţi.