Peste 18,3 milioane de persoane au drept de vot la alegerile locale

Autori: Livia Ispas , Ionut Muresan 07.06.2012

Peste 18,3 milioane de persoane au drept de vot la alegerile locale, acestea putând vota numai în comuna, oraşul sau municipiul în care au domiciliul, iar în cazul în care şi-au stabilit rezidenţa în altă localitate, numai dacă au făcut acest lucru până cel târziu în 10 martie 2012.

Ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă după videoconferinţa cu prefecţii, că pe listele electorale permanente pentru alegerile locale din 10 iunie sunt înscrise 18.315.880 de persoane.

Dobre a precizat că au drept de vot cetăţenii români care împlinesc vârsta de 18 ani în ziua alegerilor inclusiv.

Totodată, au drept de vot cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România. Dobre a precizat că este vorba despre 37.704 persoane, dintre care 8.800 sunt din Italia, 5.181 din Germania şi 4.104 din Franţa.

Alegătorii pot vota doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativă în care îşi au domiciliul.

Persoanele cu drept de vot care şi-au stabilit rezidenţa la altă adresă decât cea de domiciliu pot vota în acea localitate doar dacă au făcut acest lucru cu cel puţin trei luni înainte de data alegerilor, respectiv până în 10 martie 2012, a mai spus Dobre.

Alegătorii pot vota pe baza cărţii de identitate, a cărţii de identitate provizorii, a paşaportului diplomatic şi a celui de serviciu sau a carnetului de serviciu militar, în cazul elevilor de la şcolile militare.

În cazul alegătorilor netransportabili din motive de invaliditate sau de boală, preşedintele Biroului Electoral al Secţiei de votare poate aproba deplasarea la domiciliile acestora a unei echipe formate din doi membri, cu urna mobilă, ştampila de votare şi buletinele de vot.

Persoanele private de libertate care nu au interdicţii electorale pot vota dacă sunt în penitenciare din localităţile unde au domiciliul, a mai spus Dobre.

La alegerile locale nu pot vota debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi persoanele cărora le-au fost interzise drepturile electorale prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Dobre a precizat că este vorba despre 23.235 de persoane la nivel naţional, iar datele acestora au fost transmise tuturor autorităţilor judeţene.