Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XXIV). Calea Moşilor. GALERIE FOTO

Autor: Dr. Alexandru Popescu 08.06.2012

"Performanţe istorice"

Mărturisesc că iarăşi subiectul acestui episod al serialului nostru mi-a fost inspirat de o ştire de presă după care "Primăria Capitalei a terminat lucrările de reabilitare a Centrului Istoric". În acelaşi timp, se dau unele lămuriri care aproape anulează caracterul pozitiv al acestei ştiri, evocate şi în episoadele anterioare consacrate Centrului istoric: de fapt, unele clădiri din zonă au fost doar vopsite, altele au fost reparate, iar altele consolidate. Numărul caselor dărăpănate îl depăşeşte însa pe cel al celor care au fost reabilitate…

Totuşi, să ne bucurăm de partea pozitivă a acestor informaţii, dar, în acelaşi timp, să ne amintim că, numai la câteva sute de metri de această zonă se află altă arteră care ar merita cel puţin un tratament similar, de asemenea parte a aşa-zisului "Centrul istoric", căruia de fapt îi aparţine măcar prin istoria sa cu adevărat multiseculară.

Este vorba despre Calea Moşilor, care figurează pe Lista monumentelor istorice cu nu mai puţin de peste 30 de obiective, marea majoritate construite spre sfârşitul secolului XIX, între care unele biserici cu o vechime apreciabilă (Biserica "Sf. Gheorghe Vechi" - sec. XVII - XIX , Biserica "Intrarea Maicii Domnului-1728), dar şi clădiri care au avut un rol important în istoria Bucureştilor. În realitate, menţionarea celor mai multe din aceste clădiri este doar virtuală, adesea ea aparţinând unei "istorii trecute", căci, cum se va vedea, ele sunt pe "cale de dispariţie", adică se află într-o stare avansată de degradare, aproape în "agonie", cum se menţionează într-o altă ştire de presă, care probabil nu le mai face apte de a fi restaurate.

Există câteva "performanţe istorice" ale Caii Moşilor: pornind de la Curtea veche, era una din cele mai lungi străzi ale oraşului, făcând legătura între diferite artere şi pieţe ale sale (Bulevardul Carol, Piaţa Sfântu Gheorghe). O altă "premieră" îl constituie faptul că despre această zonă există unul din cele mai vechi documente de sistematizare a oraşului. Este vorba de o ordonanţă din 1786 a domnului Ţării Româneşti Mavrogheni, în care "Podul Târgului din Afară" ducea la locul unde avea loc, marţi şi vineri, "Târgul Moşilor" , aici aflându-se şi un pavilion unde se desfăşurau "judecăţile domneşti" şi erau purtaţi cei condamnaţi la "ştreang". Dar, desigur, importanţa acestui loc era în primul rând comercială şi de legătură cu alte provincii, de aici pornind drumul spre Moldova şi mai departe spre Lvov şi porturile Galaţi şi Brăila . Importanţa zonei reiese şi din faptul că această Cale a Moşilor, cum s-a numit de la un moment dat, a fost prima arteră a Bucureştilor pavată cu piatră, în 1825.

Oricum, Calea Moşilor a rămas, în cursul secolului XIX şi a celui următor, una dintre cele mai importante artere comerciale ale oraşului, aici apărând, în perioada interbelică, primul magazin universal al Bucureştilor, "Vulturul de Mare cu peştele în ghiare", casa Popp şi Bunescu, proprietarii celei mai mari reţele de magazine de "delicatese" a oraşului, şi numeroase prăvălii în care se găseau mărfuri dintre cele mai variate.

"Agonia" Căii Moşilor

…a început odată cu sistematizările din anii 1970, când o mare parte a sa a fost demolată pentru a face loc unor "blocuri de tip ceauşist", iar o alta, de la Bulevardul Carol, a rămas de izbelişte, căci nici edilii din acea perioadă, dar nici cei de după 1990 nu s-au mai îngrijit de soarta clădirilor de patrimoniu aflate aici care, cum am văzut, nu erau nici puţine, nici lipsite de valoare arhitectonică. Aceasta a făcut ca o mare parte a acestei artere să arate ca "după bombardament", o serie de clădiri, pe care ne-am grăbit să le imortalizăm fotografic de teamă că vor dispărea curând, fiind de fapt, ruine. Graba noastră este justificată, căci, multe din aceste imobile sunt pe cale de a se prăbuşi pur şi simplu.

"Recviem" pentru un han

Desigur, cea mai importantă dintre acestea este hanul Solacolu, construit la 1859, frecventat de personalităţi ale vremii, precum Alecsandri, Eminescu, Constantin Tănase, Maria Tănase, Liviu Rebreanu, fraţii Teodoreanu. Cladirea are două ganguri boltite prin care se intra în curtea interioară, pivniţe, prăvălii şi apartamente de locuit la etajul de sus.

Faţada numără 20 de ferestre la etaj, iar zidurile au peste un metru grosime.

Acum, nu au mai rămas decât zidurile dezgolite şi "găvanele" ferestrelor blocate cu scânduri. Urmaşii lui Solacolu l-au scos la vânzare, dar se pare că nu s-au găsit muşterii. Poate că nu este încă prea târziu pentru realizarea unui proiect de salvare pe care această clădire îl merită…

În zonă au mai existat şi alte clădiri cu o asemenea destinaţie, dată fiind importanţa comercială a Căii Moşilor, frecventată şi de străini: Hanul Nicolescului, în care trăgeau mai ales evrei, lângă el fiind şi o sinagogă, construită în 1789; Hanul Polonez.
Ceva mai "tânără" decât Hanul Solacolu este casa Christo Gheorgieff, construită la 1867, şi ea într-o stare avansată de degradare.

Un semnal de alarmă (prea) târziu

Sunt numeroase "semnalele de alarmă" care au apărut în presă în legătură cu soarta viitoare a Căii Moşilor, ca şi aceste rânduri ale mele, fără a fi dorit să fiu prea "catastrofic". Nu prea ştiu de unde ar putea veni speranţa, dar ce ştiu că siguranţă este că generaţiile următoare ne vor putea atribui răspunderea pentru pierderea, dispariţia multor clădiri de pe Calea Moşilor, din care va rămâne probabil doar numele…