Unu din 400 de români ajunge duminică ales local

Autor: Iulian Anghel 08.06.2012

Unu din 400 de români ajunge duminică ales local

Un număr total de 44.477 de funcţii de ales local (primar, consilier local sau judeţean, şef de consiliu judeţean) vor fi scoase duminică la concursul în care juriul este format, în totalitate, din publicul cu drept de vot - ceea ce înseamnă că unul din 424 de români, din totalul populaţiei de 19 mil. locuitori ai României (potrivit rezultatelor parţiale ale ultimul recensământ), va ajunge într-o funcţie în administraţia locală.

Numărul este mare pentru că datele recensământului nu corespund cu numărul populaţiei aflate în evidenţele Direcţiilor de evidenţă ale populaţiei.

Potrivit recensământului, populaţia României a scăzut în 10 ani de la 21,6 mil. locuitori la 19,04 mil. locuitori (cu 12% la nivel naţional). Acest lucru ar fi trebuit să însemne că şi numărul aleşilor locali va fi mai mic - numărul consilierilor este stabilit în funcţie de numărul populaţiei unei localităţi.

Dar autorităţile locale nu au redus numărul de consilieri pentru că datele de la evidenţa populaţiei spun altceva - de pildă, pe listele electorale permanente erau înscrise în martie 18,3 mil. persoane (în condiţiiile în care cei cu vârste de sub 18 ani nu au drept de vot), adică aproape cât numărul cetăţenilor cu domiciliul stabil în România, potrivit rezultatelor parţiale ale recensământului.