Record în Germania: Jumătate din luminile nemţilor au fost aprinse de energia produsă în parcuri solare

Autor: Roxana Petrescu 10.06.2012

Germania, cel mai mare producător de energie solară din lume, a înregistrat la finele lunii mai un record în ceea ce priveşte contribuţia energiei fotovoltaice în consum, jumătate din necesar fiind acoperit din această formă de producere a energiei, conform agenţiei de presă Thomson Reuters.

“Centralele solare ale Germaniei au produs o cantitate de nergie record la nivel global de 22 GWh, echivalentul a 20 de centrale nucleare la capacitate maximă, la mijlocul zilelor de vineri şi sâmbătă”, potrivit unei informaţii publicate de Reuters pe data de 26 mai. Astfel, circa jumătate din tot necesarul de energie al Germaniei din cursul zilei de sâmbătă, 26 mai.

Ştirea vine în contextul în care guvernul german a anunţat că în urma incidentelor de la centrala nucleară Fukushima din Japonia va renunţa complet la energia nucleară, aceasta urmând să fi înlocuită cu energie verde.

De altfel, Germania este lider la nivel european atât în ceea ce priveşte dimensiunea parcurilor eoliene funcţionale, cât şi a parcurilor solare montate. Astfel, potrivit datelor Asociaţiei Europene pentru Energie Eoliană la finele anului trecut în Germania funcţionau parcuri eoliene cu o capacitate de 29.060 MW, cât 40 de reactoare de la Cernavodă, din care 2.086 de MW au fost montaţi numai anul trecut. În România de exemplu, funcţionează în prezent 15 parcuri eoliene cu o capacitate de 1.165 MW după investiţii de 1,7 miliarde de euro.

Potrivit Asociaţiei Europene a Industriei Fotovoltaice, în Germania funcţionau anul trecut parcuri solare cu o capacitate de 24.700 MW după ce în 2011 au fost montaţi 7.500 de MW în acest tip de proiecte.

Astfel, potrivit Reuters în cursul zilei de vineri, 25 mai, zi lucrătoare, o treime din consumul de energie al Germaniei a fost acoperit prin intermediul panourilor fotovoltaice pentru ca în cursul zilei de sâmbătă, 26 mai, zi liberă, jumătate din consum să fie asigurat prin intermediul parcurilor solare.

La nivelul unui an întreg, circa 20% din toată energia consumată în Germania vine din surse regenerabile după ce acest domeniu a fost puternic sprijinit de către guvern. Pe de altă parte, mulţi critici sunt dă părere că energia verde nu este suficient de stabilă din cauza caracterului incontrolabil şi că ea nu va fi niciodată suficientă pentru a alimenta marile puteri industriale, aşa cum este cazul Germaniei.

Germania subvenţionează producţia de energie verde printr-un sistem denumit “Feed in Tarriff”, adică fixează un anumit preţ pentru energia provenită din surse regenerabile care este mai mare faţă de cel al pieţei astfel încât investitorii să fie atraşi de acest domeniu. Acest sprijin este vital pentru producătorii de energie regenerabilă atâta vreme cât investiţiile în acest domeniu sunt mai mari faţă de cele realizate în energia convenţională. Problema este că aceste scheme de sprijin încarcă facturile consumatorilor iar Germania deja are un preţ foarte ridicat al energiei electrice.

Deşi guvernul condus de Merkel a încercat să reducă ajutoarele pentru energia verde, iniţiativa a fost blocată în parlament.

În România, energia solară este abia la început, dar majoritatea specialiştilor spun că din această zonă s-ar putea naşte noul boom al energiei verzi după cel eolian. Deocamdată însă, în România funcţionează numai două parcuri solare cu o capacitate cumulată de 2 MW.