Opinie Cristian Hostiuc: Dacă nu va face economia să crească şi să revină încrederea oamenilor în viitor, ca să investească şi să consume, USL va pierde repede din ceea ce a câştigat

A fost înfrânt PDL-ul sau USL-ul a câştigat? Aceasta este o întrebare filosofică a votului de la alegerile locale. Cei care au ieşit la vot s-au răzbunat pe PDL, pe tăierile de salarii sau majorarea TVA, pe Băsescu, pe Elena Udrea, pe Boc, pe camarila de la PDL sau au votat o speranţă privind un viitor mai bun pe care ar putea să îl aducă USL-ul?

Tăierea salariilor în 2010 şi majorarea TVA a lăsat urme adânci în mintea oamenilor, care erau îndatoraţi până peste cap. Iar acea tăiere i-a făcut să ajungă în statistici fie un credit neper­formant, dat mai departe de bănci la recu­peratorii de credite care te pisează continuu la cap cu telefoanele, sau să îi trimită la bancă şi să ceară cu ruşine reeşalonarea împrumutului.

Dar dincolo de această tăiere a salariilor şi majorare a TVA, care a tras înapoi economia cu un an şi a scumpit preţul produselor şi serviciilor cu 8%, a fost problema că numai ei au fost sacrificaţi, iar cei de la PDL şi-au păstrat privilegiile, afacerile, "corupţii" etc.

Din partea PDL nu a existat umilinţă şi compasiune după tăierea salariilor, iar teza predicată cum că dacă nu s-ar fi luat aceste măsuri, am fi ajuns precum Grecia nu a fost înghiţită. Dacă prin tăierea salariilor în vara lui 2010 România a ieşit de pe ecranul cu avertisment al analiştilor şi al băncilor străine care ne împrumută, ceea ce s-a întâmplat după aceea, în următorul an şi jumătate, a arătat că guvernul Boc nu a avut niciun plan. Creşterea economică a venit de la sine, de la Dumnezeu, pentru că am avut un an agricol bun, şi nu prin faptul că guvernul Boc a luat măsuri, decizii ca să scoată România din recesiune. Iar lipsa acestor măsuri active se vede acum când exporturile şi producţia industrială încetineşte, iar economia nu poate fi susţinută prin consumul intern pentru că nu sunt surse de finanţare.

În 2009 preşedintele Băsescu şi premierul Boc au salvat băncile româneşti, aflate marea lor majoritatea în proprietatea unor grupuri financiare din Austria, Franţa, Grecia, Olanda sau Anglia, prin acordul cu FMI. În schimb, băncile trebuia să asigure în continuare în special finanţarea bugetului de stat, care avea o gaură ce depăşea 10 miliarde de euro. Dar mai departe băncile nu au salvat IMM-urile, cele mai lovite de criză, şi nici persoanele fizice. Iar Băsescu şi PDL plătesc acum acest lucru.

Insolvenţa a peste 20.000 de afaceri în toţi aceşti ani de criză trebuie decontaţi de către cineva. Asta este singura modalitate de răzbunare a micilor antreprenori, care pe lângă chioşcul lor mai aveau 2-3 angajaţi, pentru ceea ce s-a întâmplat. Iar aceşti vinovaţi sunt PDL şi Băsescu.

Discursul de reformă al preşedintelui, şi recitat apoi de către discipolii din PDL nu se regăsea în realitatea economică. Şi nici politică. Oamenii auzeau că cineva şi-a asumat decizii grele de reformă, dar reforma nu exista. Erau aceiaşi oameni la putere, aceeaşi situaţie, iar situaţia economică nu se îmbunătăţea. Iar situaţia politică devenea din ce în ce mai agresivă.

Un preşedinte-jucător poate era bun atunci când economia creştea şi când populaţia nu avea probleme cu banii. Când economia a scăzut şi se chinuia să iasă din recesiune nu ştiu cât de mult atitudinea de preşedinte-jucător mai era valabilă în ochii oamenilor.

Iar în faţa televizoarelor oamenii au prins ură faţă de Băsescu şi PDL pe care şi-au exprimat-o la alegerile de acum, când voturile s-au dus către USL sau către Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu. Diaconescu şi-a pierdut multe nopţi explicând pe o tablă cum ar scoate el economia din groapă cu măsuri active, unele bune, unele utopice. În schimb, PDL avea discursul că dacă nu luau măsurile la timp, ajungeam ca Grecia. Iar măsurile în cauză erau tăierea salariilor şi majorarea TVA. Atât au putut să facă.

Băsescu a simţit primul că oamenii s-au întors împotriva lui şi împotriva PDL-ului şi a dat puterea atunci când acum o lună l-a numit pe Ponta premier şi a dus USL-ul la guvernare înainte cu o lună de alegeri. Iar la alegeri a lăsat PDL-ul să fie răstignit în piaţa publică.

A fost ultima noapte de dragoste. Urmează războiul cu economia

USL-ul, marele câştigător, chiar peste estimările lor, primeşte un vot de încredere prin ura la adresa PDL-ului. Speranţele oamenilor sunt mai mari acum şi aşteaptă de la noua putere să le îmbunătăţească viaţa.

După sticlele de şampanie de luni USL-ul şi Victor Ponta se vor trezi în faţa aceleiaşi situaţii economice: creşterea producţiei industriale încetineşte, exporturile îşi fac loc mai greu pe pieţele externe pentru că toată Europa suferă, iar banii pentru consumului intern se duc pentru acoperirea ratelor curente şi a celor restante.

În şase luni, până la alegerile parlamentare, guvernul Ponta nu poate face economia să duduie, dar măcar poate să fie un guvern activ şi să pună pe masă măsuri economice care să îşi facă efectul în următorii ani.

Majorările de salarii nu vor putea fi susţinute, nici cât a promis Ponta pentru decembrie, un plus de 8%, dacă nu vor fi bani în economie, dacă nu va porni creditarea şi dacă antreprenorii şi marile companii nu vor începe să reinvestească. Iar pentru a pune banii din nou în investiţii trebuie să aibă încredere că USL nu va înlocui, cum spune patriarhul PSD Ion Iliescu, "corupţii lor cu corupţii noştri, faliţii lor cu faliţii noştri şi flămânzii lor cu flămânzii noştri".

Aşa cum PDL a împărţit banii cât timp a fost la guvernare cu ai lor, cu ai UDMR-ului, cu ai UNPR-ului, aşa şi USL va face la fel. Dar măcar o parte din bani să ajungă şi la alţii, fie că se cheamă popor, fie că se cheamă mici comercianţi sau mari companii. Iar această parte înseamnă reduceri de taxe şi impozite, facilităţi dacă începi o afacere şi angajezi pe cineva, fie că ai acces la un contract de stat printr-un preţ competitiv, nu prin condiţii cu dedicaţie care să te scoată automat din joc.

Dacă USL va înlocui garnitura de flămânzi şi corupţi cu una nouă, atunci la alegerile din toamnă vor lua mai puţin decât au câştigat acum şi va trebui să mai cedeze din putere.

România nu mai are o miză politică im­portantă în următorii ani, cu excepţia Sche­ngen. Dar are o miză economică, să nu piardă ce a câştigat până acum, atât cât este. Oamenii nu mai vor tăieri de salarii, nici la stat, nici la privat, vor să îşi plătească creditele fără să gâfâie de la un salariu la altul, vor să poată să îşi ia un împrumut pentru casă fără să fie respinşi din prima pentru că nu îndeplinesc condiţiile, care s-au înăsprit. Vor să nu tremure din cauza cursului de schimb care le măreşte factura lunară, vor să nu audă de tunuri cu statul şi să se enerveze că prin votul lor i-au adus la putere pe alţii la fel de flămânzi precum cei de înainte.

Antreprenorii şi şefii de companii vor stabilitate în primul rând politică pentru ca partenerii lor din afară să nu îi mai întrebe săptămânal de crizele de la Bucureşti. Vor stabilitate fiscală ca să se poată baza pe un business plan pe mai mulţi ani şi să vadă dacă mai iau un credit sau nu pentru o nouă investiţie. Vor ca băncile să reia creditarea şi să nu le înăsprească condiţiile pentru a-i alunga de la ghişee. Iar dacă băncile străine nu mai dau credite, statul să găsească o modalitate prin care să dea el împrumuturi. Vor creştere economică reală, nu din vorbe. Vor multe, dar pentru asta au dat votul.

Lista cerinţelor şi speranţelor este lungă, dar şi votul de acum de la alegerile locale a fost numeros